Informații importante privind manevrarea Mac-ului dvs.
Mediu de operare. Operarea MacBook Pro‑ului în afara acestor intervale poate afecta performanțele:
Temperatură de funcționare: între 10° și 35° C
Temperatură de stocare: -25° până la 45° C
Umiditatea relativă: 0% până la 90% (fără condens)
Altitudinea de operare: testată până la 3.048 de metri (între 0 și 10.000 de picioare)
Transportarea MacBook Pro‑ului. Dacă transportați MacBook Pro‑ul într-o geantă sau într-o servietă, asigurați-vă că acolo nu se află obiecte mobile (precum agrafe de hârtie sau monede) care ar putea ajunge accidental în interiorul computerului prin deschizăturile pentru ventilație sau s-ar putea bloca în interiorul unui port.
PRECAUȚIE: Pentru a evita ciupirea pielii, țineți mâinile și degetele departe de piesele mobile.
Utilizarea conectorilor și a porturilor. Nu forțați niciodată un conector într-un port. Înainte de a conecta cablul de alimentare în portul de alimentare, asigurați-vă că acesta din urmă nu prezintă resturi. Atunci când conectați un dispozitiv la un port, asigurați-vă că portul nu conține resturi, conectorul se potrivește cu portul și că ați poziționat conectorul corect în raport cu portul.
Important: Utilizați doar cablurile originale care însoțesc computerul sau accesoriul ori cablurile vândute de un magazin Apple sau online pe apple.com.
Utilizarea cablului de încărcare de la USB‑C la MagSafe 3 (2 m). Anumite moduri de utilizare pot contribui la uzarea sau ruperea cablurilor. Cablul de încărcare USB-C – MagSafe 3, ilustrat în Ce include MacBook Pro, la fel ca orice alt fir sau cablu metalic, poate deveni slab sau fragil dacă este îndoit în mod repetat în același loc. Încercați să îndoiți cablul în curbe line, și nu în unghi. Inspectați cablul și conectorii periodic pentru a depista orice răsuciri, rupturi, îndoituri sau alte deteriorări. Dacă descoperiți astfel de deteriorări, întrerupeți utilizarea cablului de încărcare de la USB-C la MagSafe 3.
Utilizarea cablului de încărcare USB‑C de 240 W (vândut separat). Anumite moduri de utilizare pot contribui la uzarea sau ruperea cablurilor. Cablul de încărcare USB‑C de 240 W, la fel ca orice alt fir sau cablu metalic, poate deveni slab sau fragil dacă este îndoit în mod repetat în același loc. Încercați să îndoiți cablul în curbe line, și nu în unghi. Inspectați cablul și conectorii periodic pentru a depista orice răsuciri, rupturi, îndoituri sau alte deteriorări. Dacă descoperiți astfel de deteriorări, întrerupeți utilizarea cablului de încărcare USB‑C de 240 W.
Depozitarea MacBook Pro‑ului. Dacă urmează să depozitați MacBook Pro-ul pentru o perioadă mai lungă de timp, păstrați-l într-un loc răcoros (ideal, la 22 °C) și descărcați bateria la 50%. Atunci când depozitați computerul pentru mai mult de cinci luni, mențineți capacitatea bateriei prin încărcarea acesteia la 50 % o dată la fiecare aproximativ șase luni.
Curățarea MacBook Pro‑ului. Atunci când curățați exteriorul MacBook Pro‑ului și componentele acestuia, opriți mai întâi funcționarea MacBook Pro‑ului și decuplați cablul de încărcare și adaptorul de alimentare. Apoi umeziți cu apă o lavetă moale, curată și fără scame și ștergeți părțile exterioare ale MacBook Pro‑ului. Evitați introducerea de lichide în orificii. Nu pulverizați lichid direct pe computer. Nu utilizați sprayuri cu aerosoli, solvenți, soluții abrazive sau agenți de curățare care conține peroxid de hidrogen care ar putea deteriora finisajul.
Curățarea ecranului MacBook Pro‑ului. Pentru a curăța ecranul MacBook Pro‑ului, opriți mai întâi funcționarea MacBook Pro‑ului și decuplați cablul de încărcare și adaptorul de alimentare. Apoi, umeziți o lavetă moale, curată, fără scame, numai cu apă și ștergeți ecranul. Nu pulverizați lichid direct pe ecran.