Preferințele pentru Dictare
Utilizați panoul Dictare din Preferințe sistem Accesibilitate pentru a alege sau pentru a crea comenzi de dictare ce vor fi utilizate în Dictare îmbunătățită.
Prin intermediul Dictării îmbunătățite, puteți utiliza comenzile dictate incluse în macOS sau comenzile pe care le creați, pentru a vă controla Mac-ul și pentru a utiliza aplicațiile. De asemenea, puteți activa o expresie cheie dictată pentru a vă ajuta să utilizați comenzi, chiar și atunci când nu dictați text.
Pentru a deschide panoul, selectați meniul Apple > Preferințe sistem, faceți clic pe Accesibilitate, apoi clic pe Dictare.
Comenzi de dictare | Afișarea listei de comenzi dictate pe care le puteți utiliza când Dictarea îmbunătățită este activată. Dacă ați activat comenzi dictate avansate, și aceste sunt afișate. Pentru mai multe informații, consultați Activarea, dezactivarea și crearea comenzilor pentru dictare. |
Activați expresia cheie dictată | Enunțați o expresie cheie pentru a începe dictarea și utilizați comenzile dictate chiar și atunci când nu dictați text. Pentru mai multe informații, consultați Utilizarea expresiei cheie și a meniului de dictare. |
Redă un sunet când este recunoscută comanda | Configurați Mac-ul să redea un sunet pentru a indica faptul că a recunoscut comanda dictată pe care ați enunțat-o. |
Oprește ieșirea audio în timpul dictării | Opriți sunetul pentru muzică, podcasturi, videoclipuri și alt conținut audio redat pe Mac-ul dvs. în timp ce dictați. |
Comenzi Dictare și opțiuni de comenzi avansate
Listă de comenzi | Comenzile sunt grupate după acțiune (selecție, navigare, editare, formatare și sistem). Utilizați câmpul de căutare pentru a găsi o comandă. Dacă ați creat propriile comenzi dictate, ele apar în secțiunea Utilizator în partea de sus a listei. Un semn de bifare în dreptul unei comenzi indică faptul că aceasta poate fi utilizată. Dacă nu doriți să utilizați o comandă, debifați caseta de validare aferentă. |
Zonă de previzualizare | Faceți clic pe o comandă în listă pentru a afișa modul în care aceasta trebuie enunțată. Pot exista mai multe feluri de a enunța o comandă. De exemplu, pentru a face un cuvânt selectat aldin, puteți spune ”Fă acest cuvânt aldin” sau „Fă selecția aldin”. |
Activarea comenzilor avansate | Afișați comenzi suplimentare de navigare și sistem, precum și comenzi pentru aplicații și document la începutul listei. De asemenea, activați abilitatea de a crea propriile comenzi de dictare. |
Adaugă , Elimină | Faceți clic pe butonul Adaugă pentru a crea propria comandă dictată. Pentru a șterge o comandă pe care ați creat-o, selectați-o în secțiunea Utilizator, apoi faceți clic pe butonul Elimină . |