Modificarea preferințelor pentru utilizatori vizitatori din Utilizatori și grupuri pe Mac
Dacă sunteți administrator al Mac-ului, puteți permite altor persoane să îl utilizeze temporar ca utilizatori vizitatori fără să-i adăugați ca utilizatori individuali.
Pentru a modifica aceste preferințe, selectați meniul Apple > Preferințe sistem, faceți clic pe Utilizatori și grupuri, apoi selectați Utilizator vizitator din stânga. Dacă un vizitator este conectat în acel moment la Mac-ul dvs., nu puteți selecta Utilizator vizitator.
Deschide preferințele pentru Utilizatori și grupuri
Opțiune | Descriere | ||||||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
Permite loginul vizitatorilor la acest computer | Permite altor persoane să facă login la Mac-ul dvs. fără să introducă o parolă. Vizitatorii nu pot face login de la distanță. Dacă selectați această opțiune, o puteți selecta și pe următoarea. Dacă FileVault este pornit, utilizatorii vizitatori pot accesa Safari, dar nu pot să acceseze discul dvs. criptat sau să creeze fișiere. Selectați caseta de validare Limitare site‑uri web adulte, pentru a împiedica utilizatorii vizitatori să acceseze site-uri web de adulți. | ||||||||||
Permite conectarea utilizatorilor vizitatori la dosarele partajate | Permite unui utilizator vizitator să acceseze dosare partajate de pe alt computer din rețea. | ||||||||||
Adaugă și Elimină | Pentru a adăuga un utilizator sau un grup nou, faceți clic pe butonul Adaugă , apoi introduceți informațiile pentru noul utilizator sau grup. Pentru a șterge un utilizator sau grup, selectați-l din listă, apoi faceți clic pe butonul Elimină . Consultați Ștergeți un utilizator sau un grup. | ||||||||||
Blocare | Blochează sau deblochează preferințele Utilizatori și Grupuri. Faceți clic pe pictograma lacăt pentru a o debloca, apoi introduceți un nume de administrator și o parolă. |
Accesul vizitatorilor este compatibil cu aplicația Găsire pentru a vă ajuta să găsiți Mac-ul, dacă îl pierdeți. Puteți localiza Mac-ul, dacă cineva îl găsește, face login ca vizitator și apoi utilizează Safari pentru a accesa internetul. Consultați Configurarea aplicației Găsire pentru a localiza un Mac pierdut.