Revenirea la o versiune anterioară de macOS
Dacă utilizați Time Machine pentru backupul Mac-ului, puteți reveni ușor la o versiune anterioară de macOS dacă aveți probleme după instalarea unei actualizări. Pentru a selecta un backup Time Machine de pe un server SMB, Mac-ul trebuie să ruleze sub macOS Sierra sau o versiune ulterioară.
Important: dacă reveniți sunt șterse toate modificările efectuate în fișierele de pe Mac-ul dvs. după instalarea versiunii noi de macOS. Pentru a salva fișierele noi sau revizuite, copiați-le pe alt disc sau realizați un backup și apoi urmați aceste instrucțiuni.
Tipăriți aceste instrucțiuni.
Faceți clic pe butonul Partajare din fereastra Ajutor, apoi selectați Tipărește.
Selectați meniul Apple > Repornește computerul. După ce Mac-ul repornește (la unele computere Mac se aude un sunet de inițializare), țineți apăsate tastele Comandă și R până când apare logoul Apple, apoi eliberați tastele.
Selectați „Restaurare dintr-un backup Time Machine” și apoi faceți clic pe Continuă.
Selectați discul de backup Time Machine.
Selectați backupul Time Machine pe care doriți să îl restaurați. Pentru a restaura computerul la starea anterioară instalării versiunii noi de macOS, selectați backupul cel mai recent care a apărut înainte de instalarea noii versiuni.
Urmați instrucțiunile de pe ecran.
Dacă ați realizat backup pentru fișiere, așa cum este descris în mesajul Important de mai sus, le puteți restaura acum. Dacă ați realizat backup pentru acestea utilizând Time Machine, faceți clic pe pictograma Time Machine din bara de meniu, alegeți Accesează Time Machine, apoi recuperați fișierele.