Restrângerea rezultatelor de căutare pe Mac
Atunci când căutați pe Mac în Spotlight sau în Finder sau în orice fereastră care are un câmp de căutare, puteți folosi mai multe metode de concentrare a domeniului căutării și a rezultatelor de căutare.
Sfat: doriți să excludeți articole din rezultatele Spotlight? Configurați opțiunile în preferințele Spotlight.
Adăugarea unor criterii la o căutare
Puteți adăuga criterii la o căutare simplă. De exemplu puteți căuta anumite tipuri de fișiere sau articole create la o anumită dată.
Începeți căutarea pe Mac în Spotlight sau într-o fereastră Finder.
În Spotlight: Faceți clic pe pictograma Spotlight în bara de meniu, introduceți ce căutați, apoi faceți dublu clic pe “Afișează tot în Finder” din partea inferioară a listei rezultatelor căutării pentru a afișa bara de căutare Finder.
În Finder: Introduceți o căutare în câmpul de căutare, apoi apăsați Retur.
Faceți clic pe butonul Adaugă din partea dreaptă a ferestrei de căutare, sub câmpul de căutare.
Faceți clic pe meniul pop-up din stânga, apoi alegeți sau adăugați criteriile de căutare.
De exemplu, pentru a căuta doar un anumit tip de articol și nu toate articolele, selectați Clasă. Pentru a căuta articole ale căror nume conțin anumite cuvinte sau grupuri de cuvinte, selectați Nume.
Pentru a adăuga mai multe criterii, selectați Altele, apoi selectați fiecare atribut pe care doriți să îl adăugați. De exemplu, pentru a căuta informații referitoare la drepturile de autor, selectați Copyright din lista de atribute, apoi faceți clic pe OK.
Alegeți criterii din meniu pop-up suplimentar care apare.
De exemplu, după ce ați selectat Clasă, faceți clic pe celălalt meniu pop-up pentru a specifica Document sau Imagine. Pentru a adăuga o clasă, alegeți Altele.
Adăugați sau eliminați criterii de căutare dacă este necesar, făcând clic pe butonul Adaugă sau butonul Elimină .
În rezultatele căutării vor apărea doar articolele care corespund tuturor criteriilor de căutare. De exemplu dacă un criteriu stabilește că vor fi căutate articole ale căror nume începe cu S și adăugați alt criteriu pentru căutarea articolelor create astăzi, rezultatele căutării includ doar articole create astăzi și al căror nume începe cu S.
Sfat: puteți salva o căutare pentru a o utiliza din nou. Doar faceți clic pe Salvează sub câmpul de căutare. Căutarea dvs. este salvată ca Dosar inteligent. Pentru a vă putea accesa rapid căutarea în bara laterală Finder, asigurați-vă că ați selectat Adaugă la bara laterală. Consultați Crearea sau modificarea unui dosar inteligent.
Căutarea atributelor din metadate
Majoritatea articolelor conțin metadate care descriu conținutul articolului, cum a fost creat și alte atribute. De exemplu când faceți o fotografie digitală, informațiile referitoare la modelul camerei, diafragma, distanța focală sunt câteva din atributele stocate automat în fișier ca metadate. Pentru a vizualiza metadatele unui fișier, selectați fișierul și apoi Fișier > Obține informații.
Iată câteva exemple despre modul în care puteți utiliza atributele metadatelor în căutare:
excursie tip:document caută cuvântul „excursie” doar în documente.
autor:tom caută toate articolele scrise de Tom.
tip:imagini create:16.08.2019 caută imagini create la o anumită dată.
clasă:muzică de:„glenn miller” caută muzică de Glenn Miller.
modificat:<=29.07.2019 caută articole modificate înainte de o anumită dată, inclusiv data respectivă.
Căutarea după tipul articolelor
Puteți folosi cuvinte cheie pentru a specifica tipul articolelor pe care le căutați, cum ar fi aplicații, contacte sau semne de carte.
Pentru a specifica tipul de articol, adăugați textul „tip:[tip de articol]” la sfârșitul căutării dvs. De exemplu, pentru a căuta poze cu orașul New York, introduceți „New York tip:imagini”. Pentru a căuta mesaje de e-mail în care apare numele Andreea Oprea, introduceți “Andreea Oprea tip:e-mail”.
Tip de articol | Cuvânt cheie |
---|---|
Aplicații | tip:aplicație tip:aplicații tip:app |
Contacte | tip:contact tip:contacte |
Dosare | tip:dosar tip:dosare |
tip:e-mail tip:e-mailuri tip:mesaj e-mail tip:mesaje e-mail | |
Evenimente Calendar | tip:eveniment tip:evenimente |
Mementouri | tip:memento tip:memento-uri |
Imagini | tip:imagine tip:imagini |
Filme | tip:film tip:filme |
Muzică | tip:muzică |
Audio | tip:audio |
tip:pdf tip:pdf-uri | |
Preferințe | tip:preferințe sistem tip:preferințe |
Favorite | tip:favorită tip:favorite |
Fonturi | tip:font tip:fonturi |
Prezentări | tip:prezentare tip:prezentări |
Există mai multe cuvinte-cheie pe care le puteți utiliza pentru să găsiți articole, precum de la, pentru, autor, cu, de către, tag, titlu, nume, cuvânt-cheie și conține. Pentru a utiliza un cuvânt-cheie, introduceți-l urmat de două puncte, apoi introduceți termenul căutării. De exemplu, introduceți „autor:Emilia” sau „titlu:București”.
Căutare folosind AND, OR și NOT
O solicitare booleană utilizează AND, OR și NOT (denumiți operatori booleeni) pentru a restrânge rezultatele căutării. În plus, puteți utiliza semnul minus (-), care înseamnă AND NOT, pentru a exclude articole din căutare.
În continuare sunt prezentate câteva exemple de căutări cu ajutorul operatorilor booleeni:
autor:tom SAU autor:thom caută articole al căror autor este Tom sau Thom, dacă nu știți exact cum se scrie numele.
excursie-Franțacaută articolele care conțin cuvântul „excursie”, dar nu cuvântul „Franța”; astfel, rezultatele pot include fotografii dintr-o excursie în Spania, dar nu vor include fotografiile din Franța.
tip:mesaj data:29.06.2019-25.07.2019 NOT data:14.07.2019 caută mesajele de e-mail datate între 29.06.2019 și 25.07.2019, dar le exclude pe cele din data de 14.07.2019.