Utilizarea VoiceOver pentru crearea unei prezentări Keynote pe Mac
Puteți crea o prezentare Keynote pe Mac folosind VoiceOver, un cititor de ecran avansat care vă permite să vă utilizați dispozitivul fără a-i vedea ecranul. Începeți cu o temă - un set de elemente și aranjamente de diapozitive predefinite - apoi adăugați propriul dvs. conținut. Fiecare temă utilizează fonturi, stiluri de text și culori potrivite pentru un aspect unificat.
Notă: VO reprezintă modificatorul VoiceOver.
Alegerea unei teme
Puteți alege o temă cu dimensiuni standard sau largi ale diapozitivului, sau o temă personalizată – o temă pe care ați modificat-o și ați salvat-o pentru a o reutiliza ulterior. Alegeți o temă din selectorul de teme.
În Keynote pe Mac, apăsați VO-M pentru a accesa bara de meniu, navigați la Fișier > Nou, apoi apăsați Retur.
Se va deschide selectorul de teme.
Pentru a naviga la colecția selectorului de teme, apăsați VO-Săgeată stânga sau VO-Săgeată dreapta, apoi apăsați VO-Shift-Săgeată jos pentru a o accesa.
Pentru a alege o temă largă sau una standard, apăsați VO-Săgeată stânga sau VO-Săgeată dreapta până când auziți „Standard (4:3)” sau „Larg (16:9)”, apoi apăsați VO-Spațiu pentru a deschide meniul. Apăsați VO-Săgeată sus sau VO-Săgeată jos pentru a auzi opțiunile, apoi apăsați VO-Spațiu pentru a o selecta pe cea dorită.
Pentru a naviga printre opțiunile de teme, apăsați oricare dintre tastele săgeți, apoi apăsați Retur pentru a alege una.
De exemplu, dacă doriți să creați o prezentare pentru a expune fotografii cu fundal simplu, negru, puteți alege tema Eseu fotografic.
Schimbarea aranjamentului diapozitivului
Puteți schimba rapid aspectul unui diapozitiv selectând un alt aranjament de diapozitiv. Puteți face acest lucru în fila Diapozitiv din bara laterală Format.
Având deschisă o prezentare în Keynote pe Mac, apăsați VO-U pentru a deschide rotorul.
Apăsați tasta Săgeată stânga sau tasta Săgeată dreapta până când auziți „Puncte ale ferestrei”, apoi apăsați tasta Săgeată jos până când auziți „navigator conținut - tabel navigator de diapozitive”.
Pentru a selecta navigatorul de diapozitive, apăsați Retur, apoi apăsați VO-Shift-Săgeată jos pentru a-l accesa.
Apăsați tasta Săgeată sus sau Săgeată jos până când auziți diapozitivul pe care doriți să-l editați, apoi apăsați VO-J de două ori pentru a accesa fila Diapozitiv din bara laterală Format.
Notă: Dacă accesați o altă bară laterală, puteți naviga la bara laterală Format utilizând bara de instrumente. Din poziția curentă, apăsați VO-Shift-Săgeată sus, apoi apăsați VO-Săgeată stânga pentru a naviga la bara de instrumente. Pentru a accesa bara de instrumente, apăsați VO-Shift-Săgeată jos, apoi apăsați VO-Săgeată dreapta pentru a naviga la butonul Format. Apăsați VO-Spațiu pentru a-l selecta. Pentru a accesa fila Diapozitiv, apăsați de trei ori VO-J.
Pentru a auzi aranjamentul diapozitivului curent, apăsați VO-Săgeată jos. Pentru a selecta butonul “Aranjament diapozitiv”, apăsați VO-Spațiu.
Pentru a naviga prin opțiunile aranjamentului de diapozitiv, apăsați VO-Săgeată dreapta până când auziți “Zonă de derulare”, apoi apăsați VO-Shift-Săgeată jos. Apăsați VO-Săgeată dreapta sau VO-Săgeată stânga până când găsiți aranjamentul de diapozitiv dorit, apoi apăsați VO-Spațiu pentru a‑l alege.
Adăugarea propriului text
Aranjamentele de diapozitiv includ casete de text substituente, cu text pentru titluri, subtitluri, text de corp și alte elemente text. Puteți înlocui orice text substituent cu propriul dvs. text.
Având deschisă o prezentare în Keynote pe Mac, apăsați VO-U pentru a deschide rotorul.
Apăsați tasta Săgeată stânga sau Săgeată dreapta până când auziți „Puncte ale ferestrei”, apoi apăsați tasta Săgeată jos până când auziți „conținut - Zonă aranjament Diapozitiv”.
Pentru a selecta zona de aranjament a diapozitivului, apăsați Retur, apoi apăsați VO-Shift-Săgeată jos pentru a o accesa.
Apăsați VO-Săgeată dreapta sau VO-Săgeată stânga până când auziți textul pe care doriți să îl editați (de exemplu, Titlu sau Corp).
Tastați pentru a adăuga textul dvs.
Dacă doriți să editați o altă casetă de text de pe diapozitiv, apăsați VO-Shift-Săgeată sus, apoi apăsați VO-Săgeată dreapta sau VO-Săgeată stânga pentru a naviga la aceasta.
Adăugarea propriului conținut media
Puteți înlocui conținutul media substituent dintr-un diapozitiv pentru a vă adăuga propriile dvs. imagini și clipuri video. Acest lucru se realizează în zona de aranjament a dispozitivului.
Având deschisă o prezentare în Keynote pe Mac, apăsați VO-U pentru a deschide rotorul.
Apăsați tasta Săgeată stânga sau Săgeată dreapta până când auziți „Puncte ale ferestrei”, apoi apăsați tasta Săgeată jos până când auziți „conținut - Zonă aranjament Diapozitiv”.
Pentru a selecta zona de aranjament a diapozitivului, apăsați Retur, apoi apăsați VO-Shift-Săgeată jos pentru a o accesa.
Apăsați VO-Săgeată dreapta sau VO-Săgeată stânga până când auziți numele imaginii pe care doriți să o înlocuiți.
Apăsați VO-Shift-M pentru a deschide un meniu de scurtături, apoi apăsați tasta Săgeată jos până când auziți Înlocuiește imaginea. Apăsați Retur.
În meniul Poze, navigați la imaginea sau clipul video pe care doriți să îl adăugați, apoi apăsați VO-Spațiu pentru a-l selecta.
Imaginea apare pe diapozitivul unde se afla imaginea anterioară.
De asemenea, puteți insera propriile dvs. forme sau alte obiecte alegând meniul Inserați din bara de instrumente.
Pentru a adăuga descrieri pentru accesibilitate la imaginile, conținutul audio și clipurile dvs. video (care sunt citite de VoiceOver și altă tehnologie de asistență), consultați Adăugarea unei descrieri a imaginii, Adăugarea unei descrieri audio sau Adăugarea unei descrieri a clipului video.
Redarea unei prezentări
Atunci când redați o prezentare pe Mac, VoiceOver enunță textul și imaginile diapozitivului curent. Prezentarea este redată pe tot ecranul.
Pentru a afla cum se redă o prezentare pe un ecran separat, consultați Redarea unei prezentări pe un ecran separat.
Având deschisă o prezentare în Keynote pe Mac, apăsați VO-U pentru a deschide rotorul.
Apăsați tasta Săgeată stânga sau tasta Săgeată dreapta până când auziți „Puncte ale ferestrei”, apoi apăsați tasta Săgeată jos până când auziți „navigator conținut - tabel navigator de diapozitive”.
Pentru a selecta zona de aranjament a diapozitivului, apăsați Retur, apoi apăsați VO-Shift-Săgeată jos pentru a o accesa.
Apăsați tasta Săgeată sus sau Săgeată jos până când auziți diapozitivul cu care doriți să începeți, apoi apăsați Opțiune - Comandă-P pentru a reda diaporama.
Pentru a naviga prin diapozitiv și pentru a asculta imaginile și textul, apăsați VO și orice tastă săgeată.
Pentru a avansa în cadrul prezentării, efectuați una dintre următoarele acțiuni:
Treceți la comentariul următor sau compoziția următoare: Apăsați tasta săgeată dreapta.
Reveniți la diapozitivul anterior sau resetați compozițiile de pe diapozitiv: Apăsați tasta săgeată stânga.
Săriți la un alt diapozitiv: Apăsați orice tastă numerică pentru a afișa navigatorul de diapozitive, apăsați Comandă-A pentru a selecta numărul diapozitivului curent în câmpul text, apoi introduceți numărul de diapozitiv. Apăsați Retur.
Pentru a opri redarea prezentării, apăsați Esc.