Adăugarea obiectelor cu link pentru a face prezentarea interactivă în Keynote pe iPad
Puteți activa obiecte pentru a funcționa asemenea unor linkuri pe care spectatorii apasă pentru a sări de la un diapozitiv la altul. Acest lucru este util în special când doriți să creați o prezentare interactivă care le permite spectatorilor să își aleagă propria cale prin diaporamă.
Obiectele care pot fi transformate în linkuri includ forme, linii, imagini, galerii de imagini, desene, casete de text, ecuații, grupuri de obiecte și desene animate.
Adăugarea unui link la un obiect pentru a permite navigarea spectatorilor la un alt diapozitiv
Apăsați pe obiectul pe care doriți să îl transformați într‑un link, apoi apăsați pe Link (este posibil să trebuiască să apăsați pe mai întâi).
Alegeți una dintre opțiunile de diapozitiv sau apăsați pe “Link spre diapozitivul” și specificați numărul diapozitivului la care doriți să ducă linkul.
Pentru a verifica destinația linkului, apăsați pe , apoi apăsați pe Accesați diapozitivul.
Dacă nu trebuie să verificați linkul, apăsați diapozitivul pentru a închide comenzile.
Textul care are aplicat un link este subliniat, iar lângă un obiect care are aplicat un link apare un buton de link (o săgeată curbată). (Butonul de link nu este vizibil atunci când este redată prezentarea.)
Modificarea destinației unui link
Apăsați pe butonul de link de lângă obiect, apăsați pe Configurări link, apoi selectați o destinație diferită.
Pentru a elimina linkul, apăsați pe Eliminați.
Configurarea unei prezentări pentru redarea interactivă
Pentru a utiliza obiectele cu link la navigarea între diapozitive, trebuie să configurați diaporama să fie redată ca prezentare de tipul Normal sau Doar linkuri. De asemenea, puteți configura prezentarea să fie redată imediat după ce este deschisă, continuu în buclă sau de la început, dacă este lăsată inactivă.
Având prezentarea deschisă, apăsați în bara de instrumente, apăsați Opțiuni prezentare, apoi apăsați Tip prezentare.
Selectați un tip de prezentare:
Normal: Prezentarea schimbă diapozitivele sau pornește animațiile când spectatorul apasă sau glisează pe ecran sau apasă pe un link din diapozitiv. Acest lucru este util dacă doriți să prezentați diapozitivele secvențial.
Doar linkuri: Prezentarea schimbă diapozitivele sau pornește animațiile doar când spectatorul apasă pe un link din diapozitiv. Acest lucru este util dacă doriți să prezentați o diaporamă interactivă într-un cadru de tip panou informativ sau dacă doriți să prezentați diapozitivele în ordine nesecvențială.
Sfat: Într‑o prezentare Doar linkuri, asigurați‑vă că diapozitivul conține un link (pentru a preveni blocarea în linkul respectiv).
Definiți oricare dintre următoarele opțiuni de redare:
Repetă diaporama în buclă: Activați pentru ca prezentarea să revină la primul diapozitiv după sfârșitul diaporamei.
Repornire prezentare în caz de inactivitate: Activați, apoi trageți glisorul pentru a defini perioada de inactivitate fără interacțiuni din partea spectatorului după care prezentarea revine la primul diapozitiv.
Pentru a porni prezentarea, apăsați pentru a selecta diapozitivul cu care doriți să începeți în navigatorul de diapozitive, apoi faceți clic pe în bara de instrumente.