Dacă nu vedeți informațiile despre melodii în iTunes pe PC
Atunci când introduceți un CD în unitatea de disc a computerului (sau o unitate externă conectată la computer), iTunes găsește CD-ul în baza de date multimedia Gracenote de pe internet și afișează numele și alte informații despre pistă pentru fiecare melodie. Dacă melodiile apar cu numele “Pista 01”, “Pista 02” ș.a.m.d., înseamnă că fie nu dispuneți de o conexiune la internet, fie iTunes nu poate găsi informațiile CD-ului.
Dacă nu dispuneți de o conexiune la internet, puteți oricum să importați melodiile și să căutați informațiile CD-ului data următoare când veți dispune de o conexiune.
Dacă rețeaua dvs. utilizează un proxy HTTP, asigurați-vă setările din panoul de control Opțiuni internet sunt corecte.
Căutarea informațiilor CD-ului în baza de date multimedia Gracenote
În aplicația iTunes de pe PC, asigurați-vă că dispuneți de o conexiune la internet și că aveți un CD inserat în unitatea de disc a computerului (sau în unitatea externă conectată la computerul dvs.).
Dacă nu vedeți informațiile pentru CD, faceți clic pe butonul CD din apropierea părții din stânga sus a ferestrei iTunes.
Selectați una sau mai multe melodii (țineți apăsată tasta Shift pentru a selecta mai multe melodii adiacente sau tasta Control pentru a selecta mai multe melodii neadiacente).
Faceți clic pe Opțiuni în apropierea părții din dreapta sus a ferestrei iTunes, apoi alegeți Obține numele pistelor.
Selectați înregistrarea corespunzătoare CD-ului.
Dacă există mai mult de o înregistrare pentru CD-ul pe care îl căutați, selectați-o pe prima pentru a vedea dacă include informațiile corecte. Dacă nu le include, alegeți din nou Obține numele pistelor și încercați o altă înregistrare. (Un CD poate avea mai multe înregistrări dacă mai multe persoane au trimis informații pentru același CD la serviciul Gracenote.)
Trimiterea informațiilor despre CD la Gracenote
Dacă serviciul Gracenote nu are înregistrări pentru un CD, puteți introduce propriile dvs. informații despre melodie și le puteți trimite la Gracenote pentru ca alte persoane să le poată utiliza. Nu trimiteți informații pentru CD-urile personalizate create de dvs., deoarece acestea nu sunt disponibile pentru alți utilizatori iTunes.
În aplicația iTunes de pe PC, asigurați-vă că dispuneți de o conexiune la internet și că aveți un CD inserat în unitatea de disc a computerului (sau în unitatea externă conectată la computerul dvs.).
Dacă nu vedeți informațiile pentru CD, faceți clic pe butonul CD din apropierea părții din stânga sus a ferestrei iTunes.
Introduceți informațiile despre melodie pentru oricare dintre melodii.
Faceți clic pe butonul Opțiuni în apropierea părții din dreapta sus a ferestrei, apoi alegeți Trimite numele pistelor de pe CD.
Introduceți artistul și informațiile despre album, apoi faceți clic pe OK.