Noutăți în iOS 12
Aplicația Apple TV (iOS 12.3) Obțineți emisiunile, filmele și canalele preferate într-un singur loc. Găsiți rapid și vizionați conținutul preferat, continuați de unde ați rămas în secțiunea Urmează sau descoperiți ceva nou, personalizat pentru dvs. Consultați Configurarea aplicației Apple TV.
AirPlay 2 și smart TV-uri (iOS 12.3) Partajați sau oglindiți aproape orice de pe iPhone direct pe smart TV-ul dvs. compatibil cu AirPlay 2. A se vedea Difuzarea în flux a conținutului audio sau video pe alte dispozitive de pe iPhone.
Apple News+ (doar în S.U.A. și Canada; iOS 12.2) În aplicația News, bucurați-vă de cele mai importante ziare și de sute de reviste la un singur preț lunar. Consultați Abonarea la Apple News+.
FaceTime de grup (Funcționalitatea nu este disponibilă în toate regiunile; iOS 12.1.4) Conversați cu până la 32 de participanți simultan. Consultați Efectuarea unui apel FaceTime de grup.
Dual SIM (iOS 12.1) Pe iPhone XS, iPhone XS Max și iPhone XR, cu operatorii compatibili, puteți utiliza funcționalitatea Dual SIM cu un nano-SIM și un eSIM (funcționalitatea nu este disponibilă în toate regiunile). Consultați Configurarea serviciului celular.
Cameră (iOS 12.1) Puteți ajusta adâncimea atunci când realizați o poză în modul Portret pe iPhone XS, iPhone XS Max și iPhone XR. A se vedea Ajustarea controlului adâncimii în modul Portret.
Apple Music (iOS 12.1) Acum este mai ușor să explorați, descoperiți și ascultați muzica preferată. Vizitați noile pagini ale artiștilor, consultați topuri internaționale zilnice ale celor mai populare 100 de melodii, aflați ce ascultă prietenii dvs. cu mixajul Prieteni și căutați melodii în funcție de versuri. Consultați Explorarea Apple Music, Vedeți ce ascultă alte persoane și Căutați în Apple Music.
Performanță iOS a fost îmbunătățit pentru o experiență mai rapidă și mai receptivă pe dispozitive, mergând până la iPhone 5s.
Mesaje Creați Memoji personalizate și utilizați noile Animoji (iPhone X și modelele ulterioare). Exprimați-vă cu ajutorul efectelor camerei, cum ar fi filtre și abțibilduri. În plus, în aplicația Poze iMessage, primiți sugestii de poze în funcție de persoana căreia îi trimiteți mesaje, de subiectul conversației și de locul în care ați făcut poze împreună. Consultați Utilizarea Animoji și Memoji în Mesaje, Adăugarea efectelor camerei la o poză sau un clip video și Trimiterea unei poze sau a unui clip video.
FaceTime Însuflețiți conversațiile apărând drept personajul dvs. Animoji sau Memoji preferat sau adăugând efecte ale camerei, cum ar fi filtre, forme și abțibilduri. Consultați Adăugarea efectelor camerei în apelurile FaceTime.
Timp de utilizare Rapoartele privind activitatea oferă informații despre modul în care dvs. și membrii familiei folosiți iPhone-ul, iPod-ul și iPod touch-ul. Puteți să configurați limite temporale pentru utilizarea anumitor aplicații sau a unor categorii întregi de aplicații, cum ar fi jocurile. Consultați Configurarea timpului de utilizare, alocărilor și limitelor.
Notificări Notificările grupate simplifică vizualizarea mai multor informații dintr-o singură privire. Instant Tuning și sugestiile Siri vă permit să primiți doar notificările pe care le doriți și de care aveți nevoie. Consultați Vizualizarea și răspunsul la notificări.
Nu deranjați Noile opțiuni încheie automat funcția Nu deranjați în funcție de oră sau de anumite acțiuni. Nu deranjați (ora de culcare) reduce luminozitatea ecranului și oprește sonorul notificărilor din timpul nopții până când deblocați iPhone-ul dimineața. Consultați Configurarea opțiunii Nu deranjați (ora de culcare).
Măsurare Obțineți dimensiunile obiectelor reale îndreptând camera iPhone-ului spre ele. Consultați Măsurarea dimensiunilor.
Poze Aplicația Poze este mai inteligentă ca oricând, datorită noului motor de căutare și a filei Pentru dvs. personalizate. Aplicația poate chiar să sugereze partajarea unei colecții de poze cu persoanele care apar în acestea. Consultați Vizualizați poze și clipuri video.
Cameră Iluminarea portretelor arată mai bine ca oricând datorită îmbunătățirilor aduse efectelor Lumină scenă și Lumină scenă mono. În plus, camera evidențiază acum codurile QR într-un cadru, făcându-le mai ușor de scanat. Consultați Realizarea pozelor folosind camera.
Siri Adăugați scurtături pentru acțiunile pe care le efectuați frecvent, astfel încât să puteți solicita realizarea acestora de către Siri. Consultați Adăugarea scurtăturilor la Siri. Pe măsură ce Siri vă învață rutina, veți primi și sugestii pentru lucrurile pe care trebuie să le faceți, exact la momentul potrivit, pe ecranul de blocare și în Căutare. Consultați Despre sugestiile Siri.
Aplicația Scurtături Descărcați aplicația Scurtături din App Store și automatizați sarcinile pe care le efectuați frecvent. Creați sau personalizați scurtăturile dvs. proprii pentru a executa mai mulți pași în același timp. Începeți cu exemple din galerie și personalizați-le cu pași din diverse aplicații.
Apple Books (Funcționalitatea nu este disponibilă în toate regiunile) Acum este mai simplu să descoperiți, să citiți și să ascultați cărțile și cărțile dvs. audio preferate. Consultați Citirea cărților în aplicația Cărți.
Reportofon Acum este și mai ușor să realizați și să editați înregistrări. În plus, folosind iCloud, puteți să vă accesați înregistrările în aplicația Reportofon de pe iPad și Mac. Consultați Efectuați o înregistrare în Reportofon.
Bursa Aplicația Bursa are un design complet nou pentru iPhone și iPod touch și este o aplicație nou-nouță pe iPad și Mac. Consultați Verificarea bursei.
Carduri de identitate studențești contactless În campusurile acceptate, puteți adăuga cardul dvs. de identitate studențesc contactless în Wallet. Accesați locuri unde este acceptat cardul dvs. de identitate studențesc, cum ar fi căminul, biblioteca și evenimentele din campus. Puteți chiar să plătiți la spălătorie, pentru gustări și mese din zona campusului. A se vedea Utilizarea cardurilor de identitate studențești contactless.
Informații despre baterie Graficul de utilizare a bateriei din Configurări indică acum utilizarea din ultimele 24 de ore sau 10 zile. A se vedea Încărcarea și monitorizarea bateriei iPhone-ului.
Intimitate și securitate Împiedicarea îmbunătățită a urmăririi vă protejează intimitatea în Safari. Creați și completați automat și stocați parole puternice în Safari și în aplicațiile iOS. Consultați Crearea parolelor pentru site-uri web și aplicații.
Primiți sfaturi pentru iOS 12 Aplicația Sfaturi adaugă frecvent noi sugestii, astfel încât să puteți profita la maximum de iPhone-ul dvs. Consultați Obținerea sfaturilor.
Notă: Noile funcționalități și aplicații pot varia în funcție de modelul dvs. de iPhone, precum și de regiunea, limba și operatorul dvs.