Rezolvarea problemelor matematice cu Notițe matematice în aplicația Calculator de pe iPad
Puteți să rezolvați expresii matematice, să creați și să utilizați variabile sau să reprezentați grafic ecuații, de exemplu, când învățați noi concepte în clasă, faceți bugetul zilnic, planificați un eveniment, reamenajați locuința ș.a.m.d.
Notă: Notițele matematice utilizează simboluri matematice comune, aceleași operații ca și calculatorul științific și cifre din anumite sisteme numerice. Aflați mai multe pe site-ul web Disponibilitate caracteristici iOS și iPadOS.

Rezolvarea expresiilor
Accesați aplicația Calculator
pe iPad.
Apăsați pe
, apoi apăsați pe Notițe matematice.
Apăsați pentru a deschide o notiță matematică anterioară sau apăsați pe
pentru a începe una nouă.
Realizați oricare dintre următoarele acțiuni:
Tastați o expresie matematică, apoi includeți un semn egal.
Apăsați pe
, scrieți o expresie matematică pe orizontală, apoi includeți un semn egal.
Apăsați pe
, scrieți o coloană de numere, apoi desenați o linie orizontală dedesubt pentru a aduna numerele din coloană. Scrieți un simbol diferit la stânga fiecărei cifre dacă doriți o operație diferită.
Apăsați pe semnul egal pentru a vedea ce a înțeles funcționalitatea “Notițe matematice” din ce ați scris. Pentru a corecta greșeli, puteți efectua oricare dintre următoarele acțiuni:
Expresii nerecunoscute matematic și nerezolvabile: Apăsați pe liniile roșii punctate pentru a afla detalii despre eroare.
Caractere ambigue: Apăsați pe liniile albastre punctate pentru a clarifica ce ați scris.
Consultați articolul de asistență Apple Gestionarea erorilor în Notițe matematice pentru a afla mai multe.
“Notițe matematice” utilizează ordinea standard a operațiilor în expresiile orizontale. De exemplu, înmulțirile se efectuează înaintea adunărilor și scăderilor. Adăugați paranteze în jurul expresiilor care doriți să fie calculate primele. În calculele dispuse vertical, “Notițe matematice” evaluează expresiile de sus în jos.
Funcționalitatea “Notițe matematice” convertește automat orice unități de măsură și monetare utilizate în expresii. De asemenea, puteți combina sisteme diferite, de exemplu, 42 de metri + 143 de picioare. Unitățile de măsură și monetare disponibile corespund modului Conversie al calculatorului simplu sau științific. Consultați Convertirea unităților de măsură sau monetare.
Actualizarea valorilor
Accesați aplicația Calculator
pe iPad.
Apăsați pe
, apăsați pe Notițe matematice, apoi apăsați pe notița pe care doriți să o actualizați.
Realizați una dintre următoarele acțiuni:
Apăsați pe număr, apoi introduceți altă valoare.
Apăsați pe număr, apoi glisați în stânga sau în dreapta pentru a ajusta valoarea utilizând derulatorul care apare deasupra numărului.
Folosind un Apple Pencil, survolați deasupra numărului până când vedeți un derulator, apoi glisați în stânga sau în dreapta pentru a ajusta valoarea.
Toate graficele care utilizează valorile se actualizează automat. Dacă valoarea a fost atribuită unei variabile, rezultatele sau graficele oricăror ecuații care utilizează variabila se actualizează și ele automat.
Utilizarea variabilelor în expresii și ecuații.
Accesați aplicația Calculator
pe iPad.
Apăsați pe
, apoi apăsați pe Notițe matematice.
Apăsați pentru a deschide o notiță matematică în bara laterală sau apăsați pe
pentru a începe una nouă.
Pentru a declara o variabilă, tastați sau scrieți o literă sau un cuvânt de utilizat drept variabilă, apoi semnul egal.
Tastați sau scrieți o valoare sau o expresie după semnul egal pentru a atribui variabilei o valoare.
Tastați sau scrieți numele variabilei într‑o expresie sau ecuație pentru a o utiliza.
Notă: “Notițe matematice” citește intrările din stânga sus spre dreapta jos. Trebuie să declarați o variabilă (de exemplu, x = 5) înainte de a o utiliza într‑o expresie (precum x + 10 =). Scrierea unei expresii fără a declara mai întâi variabila produce o eroare. Numele variabilelor trebuie să conțină doar caractere din alfabetul latin. Variabilele nu pot fi utilizate în calculele pe verticală.
Puteți utiliza ecuații cu două variabile pentru a crea un grafic.
Afișarea rezultatelor în mod automat sau ca sugestii
Puteți alege modul în care doriți ca iPad‑ul să reacționeze la problemele matematice pe care le introduceți în “Notițe matematice”.
Accesați aplicația Calculator
pe iPad.
Apăsați pe
, apoi apăsați pe Notițe matematice.
Apăsați pe
, apăsați pe “Rezultate matematice”, apoi efectuați una dintre următoarele acțiuni:
Dacă doriți ca problemele să fie rezolvate: Alegeți Inserare rezultate. Răspunsurile apar automat când tastați sau scrieți o problemă matematică rezolvabilă.
Dacă doriți să apară sugestii: Alegeți Sugerare rezultate. Dacă tastați sau scrieți semnul egal sau selectați o problemă matematică rezolvabilă, apare un buton Rezolvați, care inserează rezultatul când este apăsat.
Dacă nu doriți rezultate matematice: Alegeți “Fără”. Răspunsurile nu apar dacă tastați sau scrieți semnul egal după o expresie.