Funcționalități de accesibilitate pentru vorbire pe iPad
iPad‑ul include instrumente integrate care vă ajută să comunicați într‑un mod convenabil pentru dvs., indiferent dacă nu puteți vorbi, riscați să vă pierdeți capacitatea de a vorbi sau suferiți de o deficiență a vorbirii. Puteți să optați pentru enunțarea cu voce tare a ceea ce tastați, să creați o voce sintetizată asemănătoare cu a dvs. și multe altele.
Pentru a explora funcționalitățile de accesibilitate pentru vorbire, accesați Configurări > Accesibilitate, apoi derulați în jos până la secțiunea Vorbire.
Tastarea pentru vorbire
![]() Enunțare live Dacă nu puteți vorbi sau aveți o deficiență de vorbire, tastați ceea ce vreți să spuneți și folosiți iPad‑ul pentru enunțarea cuvintelor respective. | ![]() Voce personală Dacă riscați să vă pierdeți capacitatea de a vorbi, creați o voce sintetizată asemănătoare cu a dvs. |
![]() Tastați pentru Siri Tastați solicitările către Siri în loc să le enunțați. |
Controlați iPad-ul folosind vocea
![]() Utilizarea comenzilor vocale Rostiți comenzi pentru a naviga și interacționa cu elementele de pe ecran, a dicta și a edita text ș.a.m.d. Utilizarea comenzilor vocale pentru a interacționa cu iPad-ul | ![]() Utilizarea de sunete simple Puteți utiliza sunete vocale sau nonvocale, precum un sâsâit sau pocnitul din buze, pentru a naviga și interacționa cu ceea ce se află pe ecran. |
![]() Scurtături vocale Puneți iPad‑ul să efectueze o acțiune atunci când enunțați un cuvânt sau emiteți un sunet la alegere. | ![]() Configurarea Siri pentru ascultarea modurilor atipice de vorbire Dacă aveți o condiție medicală dobândită sau progresivă care afectează vorbirea, configurați Siri pentru a recunoaște o gamă mai largă de tipare de vorbire. Schimbarea configurărilor de accesibilitate pentru Siri pe iPad |
De asemenea, puteți să configurați Siri să vă aștepte mai mult pentru a termina de vorbit sau să utilizați dictarea pentru a introduce text folosindu‑vă doar vocea.
Sfat: Controlați funcționalitățile și configurările de accesibilitate preferate printr-un singur clic de buton sau din centrul de control. Consultați Deschiderea rapidă a funcționalităților cu Scurtătură accesibilitate.