Adăugarea sau eliminarea unui prieten în Găsire pe iPad
În aplicația Găsire , după ce vă partajați localizarea cu un prieten, puteți solicita să îi vedeți și dvs. localizarea pe o hartă.
Notă: Partajarea localizării și găsirea persoanelor nu sunt disponibile în toate țările sau regiunile.
Solicitarea de vizualizare a localizării unui prieten
Apăsați Persoane în partea din stânga jos a ecranului, apoi apăsați numele persoanei a cărei localizare doriți să o vedeți.
Dacă nu vedeți o persoană în listă, asigurați-vă că partajați localizarea dvs. cu aceasta.
Apăsați Solicitați urmărirea localizării.
După ce prietenul primește și vă acceptă solicitarea, îi puteți vedea localizarea. A se vedea Răspunsul la o solicitare de partajare a localizării.
Notă: Dacă vedeți numele prietenului în lista Persoane, dar nu îi vedeți localizarea pe hartă, rugați-l să se asigure că își partajează localizarea și că serviciile de localizare sunt activate în Configurări > Intimitate și securitate > Servicii de localizare > Găsire.
Eliminarea unui prieten
Atunci când eliminați un prieten, acesta este îndepărtat din lista dvs. Persoane, iar dvs. sunteți eliminat din lista lui.
Apăsați Persoane în partea din stânga jos a ecranului, apoi apăsați numele persoanei pe care doriți să o eliminați.
Apăsați Eliminați [nume], apoi apăsați Eliminați.