Autentificați-vă cu Apple pe iPad
Cu funcționalitatea Autentificați-vă cu Apple, vă puteți autentifica în aplicațiile și site-urile web compatibile cu ID-ul dvs. Apple. Nu este nevoie să creați sau să țineți minte parole noi, iar contul dvs. este protejat prin autentificarea cu doi factori.
Funcționalitatea Autentificați-vă cu Apple este concepută să vă respecte intimitatea. Aplicațiile și site-urile web vă pot solicita doar numele și adresa de e-mail pentru configurarea contului, iar Apple nu vă va urmări în timp ce le utilizați.
Funcționalitatea Autentificați-vă cu Apple necesită autentificarea cu doi factori pentru ID-ul dvs. Apple. Această acțiune vă protejează ID-ul Apple, conturile din aplicații și conținutul din aplicații.
Configurarea sau actualizarea unui cont la Autentificați-vă cu Apple
Când o aplicație sau un site web compatibil vă solicită să vă configurați sau să actualizați un cont, procedați după cum urmează:
Apăsați Autentificați-vă cu Apple.
Urmați instrucțiunile de pe ecran.
Unele aplicații (și site-uri web) nu vă solicită numele și adresa de e-mail. În acest caz, trebuie doar să vă autentificați cu Face ID sau Touch ID (în funcție de model) și să începeți să utilizați aplicația.
Altele vă vor solicita numele și adresa de e-mail pentru configurarea unui cont personalizat. Atunci când o aplicație vă solicită aceste informații, funcționalitatea Autentificați-vă cu Apple afișează numele dvs. și adresa de e-mail personală din contul dvs. ID Apple pe care să le verificați.
Pentru a edita numele, apăsați pe el, apoi utilizați tastatura pentru a efectua modificări.
Pentru a specifica o adresă de e-mail, efectuați una dintre următoarele acțiuni:
Utilizați adresa dvs. personală de e-mail: Apăsați Partajați‑vă e-mailul.
Dacă aveți mai multe adrese de e-mail asociate cu ID-ul dvs. Apple, selectați-l pe cel dorit.
Ascundeți adresa dvs. de e-mail: Apăsați Ascundeți e‑mailul dvs.
Această opțiune vă permite să primiți mesaje e-mail din partea aplicației fără a partaja adresa personală de e-mail. Când selectați această opțiune, Apple creează pentru dvs. o adresă de e-mail unică și aleatorie și orice mesaj e-mail trimis de aplicație la această adresă este redirecționat spre adresa dvs. personală.
După ce vă verificați informațiile și selectați o opțiune pentru e-mail, apăsați Continuați, autentificați-vă cu Face ID sau Touch ID (în funcție de model) și începeți să utilizați aplicația.
Autentificarea pentru accesarea contului dvs.
După ce vă configurați un cont într-o aplicație sau un site web utilizând funcționalitatea Autentificați-vă cu Apple, în general nu este necesar să vă autentificați din nou de pe iPad. Însă, în cazul în care vi se solicită să vă autentificați (de exemplu, după ce ieșiți din cont), procedați după cum urmează:
Apăsați Autentificați-vă cu Apple.
Verificați ID-ul Apple care apare, apoi apăsați Continuați.
Autentificați-vă cu Face ID sau Touch ID (în funcție de model).
Schimbarea adresei folosite pentru redirecționarea e-mailurilor
Dacă ați ales să vă ascundeți adresa de e-mail atunci când v-ați creat contul și aveți mai multe adrese asociate cu ID‑ul dvs. Apple, puteți schimba adresa care primește e‑mailurile redirecționate.
Accesați Configurări > [numele dvs.] > Nume, numere de telefon, e‑mail > Redirecționare la.
Alegeți altă adresă de e-mail, apoi apăsați OK.
Consultați sau modificați configurările Autentificare cu Apple pentru site-uri web și aplicații.
Accesați Configurări > [numele dvs.] > Parolă și securitate, apoi introduceți parola ID‑ului dvs. Apple dacă vi se solicită.
Apăsați Aplicații care vă utilizează ID‑ul Apple.
Toate aplicațiile care utilizează Autentificare cu Apple apar într-o listă.
Pentru a modifica o configurare pentru o aplicație, selectați aplicația, apoi efectuați oricare dintre următoarele:
Dezactivați redirecționarea e‑mailurilor: Dezactivați opțiunea Redirecționarea la. Nu veți mai primi alte e-mailuri de la aplicație.
Încetați utilizarea funcționalității Autentificare cu Apple: Apăsați Nu mai folosiți ID‑ul Apple. Vi se poate solicita să creați un cont nou la următoarea încercare de a vă autentifica în aplicație.
Funcționalitatea Autentificare cu Apple poate fi utilizată și pe celelalte dispozitive ale dvs. (iPhone, Apple Watch, Mac, Apple TV și iPod touch) pe care v-ați autentificat cu același ID Apple.
Pentru a vă autentifica într-o aplicație Android, o aplicație Windows sau orice browser web, apăsați Autentificați-vă cu Apple, apoi introduceți ID‑ul Apple și parola acestuia. Pentru informații suplimentare, consultați articolul de asistență Apple Ce este funcționalitatea Autentificare cu Apple?