Ergonomia Mac-ului
Atunci când utilizați tastatura și mouse-ul, umerii trebuie să fie relaxați. Brațul și antebrațul dvs. ar trebui să formeze un unghi puțin mai mare decât un unghi drept, cu încheietura și mâna în linie aproximativ dreaptă.
Schimbați frecvent pozițiile mâinilor pentru a evita oboseala. Unii utilizatori de computer pot dezvolta disconfort la nivelul mâinilor, al încheieturilor sau al brațelor după lucrul intens fără pauze. Dacă începeți să dezvoltați durere cronică sau disconfort la nivelul mâinilor, al încheieturilor sau al brațelor, consultați un specialist medical calificat.
Maus sau trackpad opțional. Poziționați mausul sau trackpadul la aceeași înălțime cu tastatura și la o distanță confortabilă.
Scaun. Un scaun reglabil care oferă sprijin ferm și confortabil este cel mai potrivit. Reglați înălțimea scaunului astfel încât coapsele să fie orizontale și picioarele să fie așezate uniform pe podea. Spătarul scaunului trebuie să sprijine partea de jos a spatelui (regiunea lombară). Urmați instrucțiunile producătorului pentru a regla corect spătarul în funcție de corpul dvs.
Ecranul. Aranjați ecranul astfel încât partea de sus a ecranului să fie ușor sub nivelul ochilor atunci când stați la tastatură. Cea mai bună distanță de la ochi până la ecran depinde de dvs., deși majoritatea persoanelor preferă între 45 și 70 de cm.
Poziționați ecranul pentru a minimiza lumina orbitoare și reflexiile de la luminile suspendate și ferestre. Suportul vă permite să setați ecranul la cel mai bun unghi pentru vizualizare, ajutându-vă să reduceți sau să eliminați lumina orbitoare de la sursele de lumină pe care nu le puteți muta.
Pentru mai multe informații despre ergonomie, consultați articolul Ergonomie de pe site-ul de asistență Apple.