Conectarea și utilizarea iCloud.com pe un iPhone
Puteți să utilizați iCloud de oriunde, autentificându‑vă pe iCloud.com dintr‑un browser web recomandat în articolul de asistență Apple Cerințe de sistem pentru iCloud.
Pentru o listă a aplicațiilor și caracteristicilor disponibile pe telefon, consultați Ce este iCloud.com?
Autentificarea pe iCloud.com
Accesați iCloud.com, introduceți ID Apple (sau o altă adresă de e-mail sau număr de telefon înregistrat), apoi introduceți parola.
Dacă vi se solicită acest lucru, urmați instrucțiunile de pe ecran pentru a vă confirma identitatea, prin introducerea unui cod trimis către un dispozitiv sau număr de telefon autorizat.
Consultați articolul de Asistență Apple Verificarea în doi pași pentru ID‑ul Apple.
Dacă nu vedeți aplicațiile sau datele pe care le căutați
În funcție de dispozitivul și contul pe care îl utilizați pentru a vă autentifica în iCloud.com, aveți acces la aplicații și caracteristici diferite. Dacă nu găsiți ce căutați, verificați dacă oricare dintre următoarele variante este adevărată:
V‑ați autentificat pe un alt dispozitiv: dacă vă autentificați în iCloud pe un computer sau pe o tabletă, aveți acces la un set diferit de aplicații și funcții decât dacă vă conectați folosind un telefon.
V‑ați autentificat utilizând un alt ID Apple: dacă aveți mai multe ID‑uri Apple, asigurați‑vă că vă autentificați la iCloud.com cu contul care conține datele pe care le căutați. Consultați Obțineți caracteristici iCloud suplimentare.
Trecerea la o altă aplicație sau caracteristică pe iCloud.com
După ce vă autentificați pe iCloud.com, puteți să accesați cu ușurință aplicații, caracteristici iCloud+ și multe altele. Efectuați oricare dintre următoarele acțiuni:
Pe pagina principală iCloud.com, atingeți dala aplicației sau caracteristica pe care doriți să o utilizați.
Sfat: De asemenea, puteți să atingeți într‑o dală — de exemplu, să atingeți o notiță din dala Notițe pentru a deschide direct notița respectivă.
Pe iCloud.com, atingeți în bara de instrumente, apoi atingeți o altă aplicație sau funcție.
Ieșirea din iCloud.com
Atingeți poza ID‑ului Apple sau în colțul din dreapta‑sus al ferestrei iCloud.com, apoi efectuați una dintre următoarele acțiuni:
Deconectați-vă de la browserul pe care îl utilizați acum: alegeți Ieșiți din cont.
Deconectați‑vă de la fiecare browser în care sunteți conectat în prezent: atingeți Configurări iCloud, atingeți Deconectați‑vă din toate browserele, apoi atingeți Deconectați‑vă.