XMATCH
Funcția XMATCH returnează poziția relativă a unui articol specificat într-un interval de celule.
XMATCH(valoare-căutare; interval-căutare; tip-corespondență; tip-căutare)
valoare-căutare: Valoarea căutată în interval-căutare. valoare-căutare poate conține orice valoare sau un șir REGEX.
interval-căutare: Celulele de căutat.
tip-corespondență: Un argument opțional care specifică tipul de corespondență care trebuie căutată.
exact sau următorul cel mai mic (-1): Dacă nu există nicio corespondență, returnează o eroare.
corespondență exactă (0 sau omis): Dacă nu există nicio corespondență exactă, returnează o eroare.
exact sau următorul cel mai mare (1): Dacă nu există nicio corespondență, returnează o eroare.
caracter general (2): *, ? și ~ au un anumit sens. REGEX se poate utiliza în XMATCH doar dacă folosiți metacaracter.
tip-căutare: Un argument opțional care specifică ordinea în care se efectuează căutarea în interval.
Binar descendent (-2): Căutare binară care necesită ca intervalul să fie aranjat în ordine descrescătoare. În caz contrar, este returnată o eroare.
De la ultimul la primul (-1): Caută în interval de la ultimul la primul.
De la primul la ultimul (1 sau omis): Caută în interval de la primul la ultimul.
Binar ascendent (2): Căutare binară care necesită ca intervalul să fie aranjat în ordine crescătoare. În caz contrar, este returnată o eroare.
Note
Dacă interval-căutare este o referință extinsă (precum “B”), anteturile și subsolurile sunt ignorate automat.
Exemple |
---|
Fiind dat următorul tabel: |
A | B | C | |
---|---|---|---|
1 | Nume | Vârstă | Salariu |
2 | Ana | 35 | 71000 |
3 | Matei | 27 | 81000 |
4 | Corina | 42 | 86000 |
5 | Sofia | 51 | 66000 |
6 | Cornel | 28 | 52000 |
7 | Tom | 49 | 62000 |
8 | Aaron | 63 | 89000 |
9 | Maria | 22 | 34000 |
10 | Alice | 29 | 52000 |
11 | Bogdan | 35 | 52500 |
=XMATCH(49000;C2:C11;1) caută în interval primul salariu care este exact “49000” sau următorul cel mai mare salariu după “49000” și returnează “5” pentru a reprezenta cel de al cincilea articol din interval (“52000”). =XMATCH(30;B2:B11;-1) caută în interval primul angajat cu vârsta exactă de 30 de ani sau următoarea cea mai mică vârstă și returnează “9” pentru a reprezenta cel de al nouălea articol din interval (“29”). =XMATCH(REGEX("^S.*"), A2:A11;2) caută în interval primul angajat al cărui nume începe cu S și returnează “4” pentru a reprezenta cel de al patrulea articol din interval (“Sofia”). |