Ținerea evidenței mesajelor pe Mac
Puteți fixa și detașa conversații pentru a prioritiza mesajele din lista de conversații, a rezuma sau a vă pune la curent cu mesajele text pe care le‑ați ratat și a marca mesajele drept necitite.
Mesajele sunt grupate după conversație în lista de conversații. Un punct indică faptul că nu ați citit încă unul sau mai multe mesaje din acea conversație.
Fixarea unei conversații
Puteți fixa anumite conversații în partea de sus a listei de mesaje, de exemplu cele cu persoanele pe care le contactați cel mai des.
Accesați aplicația Mesaje
pe Mac.
Efectuați oricare dintre următoarele acțiuni:
Trageți conversația în partea de sus a barei laterale.
Faceți Control-clic pe conversație, apoi alegeți Fixează.
Pentru a detașa o conversație, trageți‑o în afara secțiunii din partea de sus a barei laterale sau faceți Control‑clic pe conversație, apoi alegeți Detașați.
Aflarea momentului în care au fost trimise mesajele
Accesați aplicația Mesaje
pe Mac.
Efectuați una dintre următoarele acțiuni:
Faceți Control‑clic pe un mesaj din transcrierea conversației și selectați „Afișați orele”.
Dacă utilizați un trackpad sau un Magic Mouse, glisați spre stânga cu două degete pe mesaj.
Treceți direct la primul mesaj necitit
Dacă primiți mesaje când aveți notificările suspendate sau când nu sunteți la Mac, puteți sări la primul mesaj pe care nu l‑ați citit dintr‑o conversație.
Accesați aplicația Mesaje
pe Mac.
Selectați o conversație necitită, apoi faceți clic pe
.
Vizualizarea conversației se mută sus, la primul mesaj necitit.
Marcarea unei conversații drept necitită
Puteți să marcați conversații drept necitite, pentru a reveni la ele ulterior, când aveți timp să răspundeți.
Accesați aplicația Mesaje
pe Mac.
Selectați o conversație.
Efectuați oricare dintre următoarele acțiuni:
În bara de meniu, alegeți Conversație > Marchează drept necitit.
Faceți Control-clic pe conversație, apoi alegeți Marchează drept necitit.
Dacă aveți un trackpad sau un Magic Mouse, glisați spre dreapta cu două degete peste conversația din bara laterală, apoi faceți clic pe
.
Sfat: de asemenea, puteți marca în același timp mai multe conversații drept necitite. Selectați conversațiile în bara laterală, faceți Control-clic, apoi selectați Marcați drept necitit.
Pentru a marca o conversație drept citită, selectați Conversație > Marcați drept citit.
Pentru a vedea o listă cu mesajele necitite, selectați Vizualizare > Mesaje necitite.
Activarea sau dezactivarea rezumatelor mesajelor
Apple Intelligence vă permite să parcurgeți și mai rapid mesajele, cu rezumate care vă prezintă aspectele cheie din fiecare conversație.
Apple Intelligence înlocuiește automat previzualizările mesajelor cu rezumate. Când apare sub un nume din lista de conversații, textul care urmează după simbolul respectiv rezumă mesajele necitite din conversație.
Puteți dezactiva rezumatele dacă doriți să vizualizați cel mai recent mesaj din fiecare conversație.
Notă: pe macOS 27 funcționalitatea Apple Intelligence nu este disponibilă în toate limbile sau regiunile. Se pot aplica limite de utilizare.*
Accesați aplicația Mesaje
pe Mac.
Alegeți Mesaje > Configurări, apoi faceți clic pe General.
Selectați sau deselectați opțiunea „Rezumare mesaje”.