Ce este o scurtătură?

O scurtătură este o modalitate rapidă de a realiza una sau mai multe sarcini cu aplicațiile dvs. Aplicația Scurtături vă permite să creați propriile scurtături cu mai mulți pași. De exemplu, puteți construi o scurtătură “Ora de surfing” care accesează raportul referitor la surfing, vă comunică o oră estimativă de sosire la plajă și lansează lista dvs. de melodii pentru surfing.

Aflați cum funcționează scurtăturile

Ce este o acțiune?

O acțiune – elementul fundamental al unei scurtături – este un pas individual dintr‑o sarcină. Combinați acțiunile după plac, pentru a crea scurtături care interacționează cu aplicațiile și conținutul de pe dispozitivele Apple, precum și cu servicii și conținut de pe internet. Fiecare scurtătură este alcătuită din una sau mai multe acțiuni.

Aflați despre acțiuni

Importarea automată a fluxurilor de lucru Automator

Importați cu ușurință fluxurile de lucru Automator curente prin tragere și eliberare. Fluxurile de lucru se transformă într-o colecție de scurtături gata de executare.

Convertirea fluxurilor de lucru Automator în scurtături

Unde puteți găsi scurtături?

Galeria prezintă o colecție de scurtături creative și utile, atent selecționate. Explorați secțiunea Galerie pentru a studia posibilitățile în privința scurtăturilor și pentru a afla cum sunt construite. Atunci când găsiți în Galerie o scurtătură care vă place, adăugați‑o în colecția dvs. de scurtături și personalizați‑o în funcție de nevoile dvs.

Explorați secțiunea Galerie

Pentru a răsfoi Manualul de utilizare Scurtături, faceți clic pe Tablă de materii în partea de sus a paginii.

În anumite țări sau regiuni, nu sunt disponibile unele aplicații, servicii și tipuri de conținut afișate în manualul de utilizare.
Util?
Limită de caractere: 250
Limita maximă de caractere este de 250.
Îți mulțumim pentru feedback.