macOS

Modificarea culorilor și pictogramelor scurtăturilor pe Mac
Implicit, scurtăturile noi afișează o pictogramă de scurtătură și una dintre cele 15 culori. Puteți personaliza aspectul scurtăturii (dreptunghiul din colecția dvs. de scurtături) schimbându‑i culoarea și alocându‑i o pictogramă mai reprezentativă pentru sarcina pe care o îndeplinește.
În aplicația Scurtături
de pe Mac, faceți dublu clic pe o scurtătură.
În editorul de scurtături, faceți clic pe pictograma de lângă numele scurtăturii, apoi procedați după cum urmează:
Schimbarea culorii scurtăturii: Faceți clic pe o mostră de culoare.
Schimbarea glifei (pictogramei) scurtăturii: Faceți clic pe o pictogramă.