Problemele legate de fișiere și colaborare în aplicația Teme școlare
Dacă întâmpinați probleme legate de fișiere și colaborare în aplicația Teme școlare , încercați soluțiile de mai jos.
Asigurați-vă că toți profesorii și toți elevii folosesc aceleași versiuni ale aplicațiilor Pages, Numbers și Keynote. Dacă profesorii sau elevii folosesc versiuni diferite, asigurați-vă că efectuează cu toții o actualizare la aceeași versiune.
Pentru a vă asigura că puteți să deschideți toate fișele de lucru temă pe iPad, verificați dacă opțiunea „Permiteți documentele și datele iCloud” nu este restricționată (accesați Configurări >General > VPN și gestionare dispozitiv, apoi atingeți profilul Gestionare dispozitiv mobil. În Profil, atingeți Restricții, apoi asigurați-vă că nu există elementul „Nu se permit documente din iCloud”). Dacă opțiunea este restricționată, contactați administratorul IT al școlii.
Când editați un fișier partajat care nu face parte din iWork („Elevii colaborează împreună la același fișier”), asigurați-vă că sunt salvate toate modificările. Este posibil ca iCloud Drive să suprascrie modificările în cazul în care alt elev sau profesor editează fișierul în timp ce editați același fișier.
Dacă administratorul IT al școlii nu a instalat aplicația Fișiere, dvs. și elevii nu puteți deschide fișiere. Pentru a vă asigura că dvs. și elevii puteți deschide toate fișierele temă, asigurați-vă că aplicația Fișiere este instalată pe toate dispozitivele sau contactați administratorul IT al școlii.
Dacă aplicația Teme școlare nu poate să deschidă un fișier, iar dispozitivul dvs. este conectat la internet și iCloud Drive este activat, este posibil ca spațiul de stocare al dispozitivului dvs. să fie epuizat. Consultați Verificarea spațiului de stocare de pe dispozitive iPhone și iPad.
Dacă Teme școlare nu poate deschide fișierul unui elev în vizualizarea detaliilor temei, consultați starea contului elevului pentru a vedea dacă este un Cont nou sau Cont blocat. Dacă este un Cont nou, cereți elevului să autentifice pe iPad-ul său. Dacă este un Cont blocat, resetați parola elevului.