Menținerea evidenței temelor în aplicația Teme școlare
O modalitate simplă de a ține evidența temelor preferate sau cele mai utilizate este să le marcați ca favorite sau să le fixați; acest lucru vă oferă acces rapid la teme la o dată ulterioară. Pentru a vă ajuta la găsirea temelor, puteți să căutați în funcție de titlul temei, activitatea de tip aplicație, numele fișierului sau numele elevului.
Marcarea unei teme ca favorită
În aplicația Teme școlare , atingeți Activitate recentă, Ciorne, Importate, o clasă sau o arhivă de clasă din Arhivate în bara laterală.
Efectuați una dintre următoarele acțiuni:
Atingeți și mențineți apăsat pe tema pe care doriți să o marcați ca favorită, apoi atingeți Favorite.
Atingeți tema pe care doriți să o marcați ca favorită, apoi atingeți în partea dreaptă sus a ferestrei.
Atunci când marcați o temă ca favorită, aceasta apare în Bibliotecă > Favorite în bara laterală a aplicației Teme școlare.
Notă: Eliminarea unei teme din Favorite se efectuează cu ușurință: trebuie doar să atingeți și să mențineți apăsat pe o temă favorită, apoi să atingeți Eliminați din Favorite.
Fixarea unei teme
În aplicația Teme școlare , atingeți Activitate recentă, Ciorne, Favorite, Importate sau o clasă în bara laterală.
Efectuați una dintre următoarele acțiuni:
Atingeți și mențineți apăsat pe tema pe care doriți să o fixați, apoi atingeți Fixați.
Atingeți tema pe care doriți să o fixați, apoi atingeți în partea dreaptă sus a ferestrei.
Când fixați o temă, aceasta este întotdeauna afișată în partea de sus a vizualizărilor.
Notă: Eliminarea fixării unei teme se efectuează cu ușurință: trebuie doar să atingeți și să mențineți apăsat pe o temă fixată, apoi să atingeți Anulați fixarea.
Căutarea unei teme
În aplicația Teme școlare , atingeți Căutare în bara laterală.
În câmpul de căutare din partea de sus, introduceți o activitate de tip aplicație, un titlu de temă, un nume de fișier sau un nume de elev.
Atingeți Teme, apoi atingeți tema pe care doriți să o deschideți.