Utilizarea contului dvs. de Internet cu alte aplicații macOS
Când faceți login prima dată în anumite site-uri web, Safari vă întreabă dacă doriți să utilizați contul dvs. cu aplicații precum Mail, Mesaje și Calendar.
Pentru ca macOS să vă configureze aplicațiile cu acest cont, faceți clic pe unul dintre aceste butoane:
Adaugă un cont: Alegeți cu ce aplicații să utilizați contul și deschideți-le acum. (Acest buton este afișat numai pentru anumite conturi.)
Permite: Permiteți altor aplicații să utilizeze acest cont. (Acest buton este afișat numai pentru anumite conturi.)
Nu acum: Adăugați contul dvs. în aplicații mai târziu.
Indiferent pe ce buton faceți clic acum, ulterior puteți să adăugați conturi de internet, să vedeți conturile deja adăugate și să alegeți ce aplicații să utilizați cu fiecare cont. Selectați meniul Apple > Configurări sistem, apoi faceți clic pe Conturi internet în bara laterală. (Ar putea fi necesar să derulați în jos.) Nu trebuie să configurați separat contul dvs. în fiecare aplicație.
Deschide configurările Conturi internet