Traducerea unei pagini web în Safari pe Mac
Dacă o pagină web poate fi tradusă în una dintre limbile dvs. preferate, puteți configura Safari să o traducă.
Traducerea unei pagini web
În aplicația Safari de pe Mac, accesați pagina web pe care doriți să o traduceți.
Dacă pagina web poate fi tradusă, câmpul de căutare inteligentă afișează butonul Traducere .
Faceți clic pe butonul Traducere , apoi alegeți o limbă.
În cazul în care considerați că traducerea ar necesita îmbunătățiri, faceți clic pe butonul Traducere , apoi selectați Raportează o problemă de traducere. Traducerea este trimisă la Apple pentru analiză.
Dacă o limbă nu este disponibilă
Puteți face disponibile mai multe limbi în meniul Traducere prin adăugarea limbilor în configurările Limbă și regiune. După ce adăugați o limbă în lista dvs. de limbi preferate, dacă este disponibilă o traducere pentru limba respectivă, aceasta apare în meniul Traducere din Safari.
Pentru a adăuga o limbă, consultați Modificarea configurărilor Limbă și regiune.
Notă: Disponibilitatea traducerilor și numărul de limbi care pot fi traduse pot varia în funcție de țară sau de regiune.
De asemenea, puteți să selectați un text dintr‑o pagină web și să‑l traduceți. Consultați Traducerea textului.