Utilizarea mementourilor din conturile dvs. Internet pe Mac
Dacă păstrați mementourile în conturile de internet, de exemplu, iCloud, Exchange, Yahoo sau AOL, puteți utiliza conturile respective din Mementouri pe Mac și puteți accesa toate mementourile într‑un singur loc. Configurați dispozitivele iOS și iPadOS să utilizeze același cont, astfel încât mementourile dvs. să se actualizeze pe toate dispozitivele dvs.
Dacă utilizați doar un cont cu aplicația Mementouri de pe Mac, titlul contului din bara laterală este “Listele dvs.”. Dacă utilizați mai multe conturi, titlul fiecărui cont este numele furnizorului (de exemplu, iCloud sau Yahoo) sau descrierea din detaliile contului.
Notă: Toate funcționalitățile aplicației Mementouri descrise în acest manual sunt disponibile când utilizați mementouri iCloud actualizate. Unele funcționalități nu sunt disponibile când utilizați conturi de la alți furnizori.
Adăugarea mementourilor iCloud
Pe Mac, selectați meniul Apple > Configurări sistem, apoi faceți clic pe [numele dvs.] în partea de sus a barei laterale.
Dacă nu vedeți numele dvs., faceți clic pe “Autentificați‑vă cu ID‑ul dvs. Apple” pentru a introduce ID‑ul dvs. Apple sau a crea unul nou.
Faceți clic pe iCloud în dreapta.
Sub Aplicații care utilizează iCloud, faceți clic pe Afișează tot, apoi activați Mementouri. (Ar putea fi necesar să derulați în jos.)
Faceți clic pe OK.
În aplicația Mementouri de pe Mac, faceți clic pe Actualizează mementourile (dacă opțiunea este disponibilă).
Consultați Configurarea iCloud pentru Mementouri pe toate dispozitivele dvs.
Adăugarea altor conturi de mementouri
Utilizați această metodă pentru a adăuga un cont de mementouri de la alți furnizori care oferă mementouri, cum ar fi Yahoo.
Pe Mac, selectați meniul Apple > Configurări sistem, apoi faceți clic pe Conturi internet în bara laterală. (Ar putea fi necesar să derulați în jos.)
În lista de conturi din dreapta, faceți clic pe contul pe care doriți să‑l utilizați.
Dacă încă nu ați adăugat contul pe care doriți să îl utilizați, faceți clic pe Adaugă un cont, faceți clic pe furnizorul de cont, apoi urmați instrucțiunile de pe ecran.
Activați Mementouri.
Dacă nu vedeți Mementouri în listă, furnizorul nu oferă o funcționalitate pentru mementouri.
Oprirea utilizării unui cont pentru Mementouri
Puteți opri utilizarea unui cont, astfel încât listele de mementouri și mementourile să nu mai apară în Mementouri pe Mac-ul dvs.
Pe Mac, selectați meniul Apple > Configurări sistem, apoi faceți clic pe Conturi internet în bara laterală. (Ar putea fi necesar să derulați în jos.)
În lista de conturi din dreapta, faceți clic pe contul pe care doriți să nu îl mai utilizați.
Dezactivați Mementouri.
Pentru a reutiliza contul cu Mementouri, activați Mementouri. Listele de mementouri și mementourile contului reapar.
Puteți vizualiza, adăuga și modifica mementouri în aplicația Mementouri de pe toate dispozitivele dvs. Apple care utilizează aceleași conturi. De asemenea, puteți vizualiza, adăuga și modifica mementourile dvs. iCloud pe iCloud.com. Modificările pe care le faceți apar pe toate dispozitivele, prin urmare aveți la dispoziție cele mai recente mementouri. Notificările mementourilor apar, de asemenea, pe Mac-ul dvs. și alte dispozitive care utilizează aceleași conturi.
Dacă utilizați Handoff, puteți comuta între Mac-ul dvs. și alte dispozitive în timp ce vizualizați mentourile. Pentru a deschide o listă de mementouri livrată pe Mac‑ul dvs., faceți clic pe pictograma Handoff Mementouri care apare în Dock.