Partajarea unei liste de mementouri pe Mac
Puteți partaja listele de mementouri din contul de mementouri iCloud actualizate cu alți utilizatori iCloud care și-au actualizat și ei mementourile. Oricine partajează lista poate crea și edita mementouri de la orice computer sau dispozitiv configurat cu iCloud. Notificările nu sunt partajate; puteți configura un memento pentru a vă reaminti ceva la o anumită oră sau într-un anumit loc, dar fără să amintească și altcuiva.
După ce începeți să partajați o listă de mementouri, puteți adăuga sau elimina persoane sau puteți opri partajarea listei cu oricine.
De asemenea, puteți repartiza mementouri persoanelor care partajează lista. Consultați Repartizarea mementourilor partajate în Mementouri pe Mac.
Notă: toate funcționalitățile aplicației Mementouri descrise în acest manual sunt disponibile când utilizați mementouri iCloud actualizate. Unele funcționalități nu sunt disponibile când utilizați conturi de la alți furnizori.
Partajarea unei liste
În aplicația Mementouri de pe Mac, selectați o listă de mementouri în bara laterală, apoi faceți clic pe butonul Partajează .
Butonul Partajează apare doar când cursorul este peste listă sau după partajarea listei.
Selectați sau deselectați caseta de validare “Oricine poate adăuga mai multe persoane”, în funcție de faptul dacă doriți sau nu să le permiteți persoanelor pe care le adăugați în listă să o partajeze cu alte persoane.
În fereastra de partajare a listei, alegeți cum doriți să trimiteți invitația:
Trimiterea invitației utilizând Mail sau Mesaje: Faceți clic pe Mail sau pe Mesaje, faceți clic pe Partajează, apoi introduceți persoanele cu care doriți să partajați lista, apoi faceți clic pe Trimite.
Trimiterea invitației utilizând un link sau AirDrop: Faceți clic pe Copiază linkul, AirDrop sau Mementouri, introduceți adresele sau numerele de telefon ale persoanelor cu care doriți să partajați lista, apoi faceți clic pe Partajează.
Invitatul trebuie să accepte invitația pentru a vizualiza și edita lista partajată.
Adăugarea persoanelor la o listă partajată
După ce începeți să partajați o listă de mementouri, puteți să adăugați mai multe persoane care pot vedea lista.
În aplicația Mementouri de pe Mac, selectați o listă de mementouri în bara laterală, apoi faceți clic pe butonul Partajează .
Selectați sau deselectați caseta de validare “Oricine poate adăuga mai multe persoane”, în funcție de faptul dacă doriți sau nu să le permiteți persoanelor pe care le adăugați în listă să o partajeze cu alte persoane.
În fereastra Persoane, faceți clic pe Adaugă persoane.
În fereastra de partajare a listei, alegeți cum doriți să trimiteți invitația:
Trimiterea invitației utilizând Mail sau Mesaje: Faceți clic pe Mail sau pe Mesaje, faceți clic pe Partajează, apoi introduceți persoanele cu care doriți să partajați lista, apoi faceți clic pe Trimite.
Trimiterea invitației utilizând un link sau AirDrop: Faceți clic pe Copiază linkul, AirDrop sau Mementouri, introduceți adresele sau numerele de telefon ale persoanelor cu care doriți să partajați lista, apoi faceți clic pe Partajează.
Schimbarea celor care pot partaja lista cu alte persoane
În aplicația Mementouri de pe Mac, selectați o listă de mementouri în bara laterală, apoi faceți clic pe butonul Partajează .
În fereastra Persoane, procedați după cum urmează:
Permiteți oricui sau nu permiteți nimănui să adauge alte persoane: Bifați sau debifați caseta de validare Oricine poate adăuga persoane. Această configurare se aplică fiecărui participant la listă, cu excepția proprietarului listei.
Permiteți anumitor persoane să adauge altele: Selectați o persoană din listă, faceți clic pe butonul Opțiuni din dreapta, apoi alegeți Poate să adauge alte persoane, astfel încât să apară o bifă lângă opțiune.
Nu permiteți anumitor persoane să adauge altele: Selectați o persoană din listă, faceți clic pe butonul Opțiuni din dreapta, apoi alegeți Poate să adauge alte persoane, astfel încât să dispară bifa.
Faceți clic pe OK.
Eliminarea persoanelor dintr-o listă partajată
Dacă nu mai doriți să partajați o listă cu o persoană, o puteți elimina din lista partajată.
În aplicația Mementouri de pe Mac, selectați o listă de mementouri în bara laterală, apoi faceți clic pe butonul Partajează .
În fereastra Persoane, selectați persoana pe care doriți să o eliminați.
Faceți clic pe butonul Opțiuni din dreapta, apoi selectați Elimină accesul.
Faceți clic pe OK.
Când eliminați o persoană din lista partajată, lista este eliminată de pe toate dispozitivele celeilalte persoane.
Oprirea partajării unei liste
Dacă vă răzgândiți în legătură cu partajarea unei liste sau dacă nu mai trebuie să o partajați, puteți opri partajarea cu toată lumea.
În aplicația Mementouri de pe Mac, selectați o listă de mementouri în bara laterală, apoi faceți clic pe butonul Partajează .
În fereastra Persoane, faceți clic pe Oprește partajarea, apoi clic pe Continuă.
Când încetați să mai partajați o listă, lista este eliminată de pe dispozitivele tuturor participanților.