Adăugarea unui film sau a unui clip în QuickTime Player pe Mac
Puteți adăuga filme întregi sau clipuri din alte filme la filmul dvs.
Adăugarea unui film întreg
În aplicația QuickTime Player pe Mac, deschideți filmul pe care doriți să îl adăugați, apoi selectați Vizualizare > Afișează clipuri.
Efectuați una dintre următoarele acțiuni:
Inserarea unui film la sfârșitul filmului: Fără a selecta ceva, alegeți Editare > Adaugă un clip la sfârșit.
Inserarea unui film la începutul filmului: Fără a selecta ceva, apăsați pe Opțiune, apoi selectați Editare > Adaugă un clip la început.
Inserarea unui film în alt loc al filmului: Selectați un clip, apoi selectați Editare > Inserează un clip după selecție.
Găsiți și selectați filmul pe care doriți să îl adăugați la filmul dvs, apoi faceți clic pe „Selectează conținutul multimedia”.
Când ați terminat, faceți clic pe OK.
Adăugarea unui clip nou
În aplicația QuickTime Player pe Mac, deschideți filmul care conține clipul pe care doriți să îl adăugați.
Selectați Vizualizare > Afișează clipuri.
Selectați clipul, apoi selectați Editare > Copiază.
Clipul selectat este conturat cu galben.
Deschideți filmul la care doriți să adăugați clipul, apoi selectați Vizualizare > Afișează clipuri.
Selectați Editare > Lipește.
Clipul apare la începutul filmului. Trageți clipul pentru a-l rearanja.
Când ați terminat, faceți clic pe OK.