![](https://help.apple.com/assets/63B8790448546277D74FB5B6/63B8790548546277D74FB5BD/ro_RO/3f055dd5ef78a798d0e127b1d69a2e68.png)
Ascultarea podcasturilor partajate cu dvs. pe Mac
Când cineva partajează podcasturi cu dvs. utilizând aplicația Mesaje , le puteți găsi cu ușurință în “Partajate cu dvs.” în Podcasturi. (Aplicația Podcasturi trebuie să fie selectată în configurările “Partajate cu dvs.” din Mesaje.)
![Fereastra Podcasturi afișează mai multe podcasturi partajate cu dvs.](https://help.apple.com/assets/63B8790448546277D74FB5B6/63B8790548546277D74FB5BD/ro_RO/d240276d4d666d2204ca80170adce08d.png)
În aplicația Podcasturi
de pe Mac, faceți clic pe “Ascultați acum” în bara laterală.
Derulați în jos la secțiunea “Partajate cu dvs.” din dreapta, apoi efectuați una dintre următoarele:
Redarea episodului: Țineți cursorul peste emisiunea sau episodul partajat cu dvs., apoi faceți clic pe butonul Redă
.
Vizualizarea detaliilor despre emisiune sau episod: Faceți clic pe linkul titlului din dreapta emisiunii sau a episodului.
Trimiterea răspunsului la expeditor în Mesaje: Faceți clic pe numele persoanei care a partajat emisiunea sau episodul.
Aplicația Mesaje se deschide și este gata să scrieți un răspuns. Consultați Trimiterea unui răspuns intern la un mesaj text.
Copierea linkului emisiunii sau episodului: Faceți Control-clic pe emisiune sau pe episod, apoi selectați Copiază linkul.
Partajarea emisiunii sau a episodului: Faceți Control-clic pe emisiune sau pe episod, apoi selectați Partajează.
Eliminarea emisiunii sau a episodului din secțiunea Partajate cu dvs.: Faceți Control-clic pe emisiune sau pe episod, apoi selectați Elimină.
Pentru a afla mai multe despre modul în care Podcasturi vă protejează informațiile și vă permite să alegeți ce partajați, alegeți Ajutor > Despre Apple Podcasts și intimitate.