Navigarea rapidă în Pages pe iPhone
Pentru a ușura navigarea în document, puteți vizualiza miniaturile paginilor din documentul dvs. sau o tablă de materii pentru a găsi rapid și a accesa o anumită pagină. De asemenea, puteți utiliza o scurtătură pentru a naviga la începutul documentului.
Afișarea sau ascunderea vizualizării Miniaturi pagini
Apăsați , activați Navigator, apoi apăsați OK.
Notă: Dacă este deschisă tastatura, apăsați OK în colțul din stânga sus pentru a o închide.
Apăsați numărul de pagină din partea de jos a ecranului.
În vizualizarea care se deschide, apăsați Miniaturi pagini în partea de jos a ecranului.
Apăsați o miniatură de pagină pentru a închide vizualizarea Miniaturi pagini și pentru a accesa respectiva pagină din document.
De asemenea, puteți glisa în jos pentru a închide vizualizarea Miniaturi pagini fără să părăsiți pagina curentă.
În vizualizarea Miniaturi pagini, puteți rearanja secțiunile dintr-un document de procesare a textului sau puteți rearanja paginile unui document de aranjare în pagină. Consultați Rearanjarea paginilor sau a secțiunilor în Pages pe iPhone.
Afișarea vizualizării tablei de materii
Apăsați , activați Navigator, apoi apăsați OK.
Notă: Dacă este deschisă tastatura, apăsați OK în colțul din stânga sus pentru a o închide.
Apăsați numărul de pagină din partea de jos a ecranului.
În vizualizarea care se deschide, apăsați Tablă de materii, în partea de jos a ecranului.
Apăsați o intrare pentru a accesa pagina respectivă și pentru a închide tabla de materii. Pentru a închide tabla de materii fără să părăsiți pagina curentă, glisați în jos.
Pentru a afla cum să schimbați ceea ce apare în tabla de materii sau cum să adăugați o tablă de materii la documentul dvs., consultați Crearea unei table de materii.
Saltul la începutul unui document
Apăsați bara de stare (bordura care afișează ora, deasupra barei de instrumente Pages).
Sfat: De asemenea, puteți să marcați cu semne de carte text în documentul dvs., apoi să utilizați lista de semne de carte pentru a accesa semnele de carte. Consultați Adăugarea semnelor de carte și a referințelor încrucișate.