Copierea și lipirea textului în Numbers pe iPad
Pentru a reutiliza rapid textul, copiați-l într-un loc și lipiți-l în altul. De asemenea, puteți copia și lipi doar stilul textului, ușurând astfel potrivirea textului cu alt text din foaia de calcul.
Copierea și lipirea textului
Selectați textul, apoi apăsați Copiați sau apăsați în bara de scurtături.
Notă: Dacă doriți să eliminați textul din locul său inițial, apăsați Tăiați.
Apăsați acolo unde doriți să lipiți textul, apoi apăsați Lipiți sau apăsați .
De asemenea, puteți copia și lipi obiecte precum forme, casete de text și imagini din cadrul foii de calcul, precum și între Numbers și alte foi de calcul și aplicații. Consultați Copierea textului și a obiectelor între Numbers și alte aplicații pe iPad.
Copierea și lipirea unui stil de text
Puteți să copiați doar stilul textului selectat și să aplicați stilul respectiv altui text.
Efectuați una dintre următoarele acțiuni:
Selectați textul având stilul pe care doriți să îl copiați. Este copiat stilul primului caracter din textul selectat. Selectați cu atenție - dacă primul caracter din selecția dvs. este un spațiu, textul în care lipiți stilul este înlocuit de un spațiu.
Plasați punctul de inserare în textul care conține stilul pe care doriți să-l copiați. Se va copia tot ceea ce ați vedea dacă ați începe să tastați de la punctul de inserare. Aici se includ stilul de paragraf, stilul de caracter și suprareglările de stil aplicate textului respectiv.
Apăsați Stil, apoi apăsați Copiază stilul.
Selectați alt text căruia doriți să-i aplicați stilul sau plasați punctul de inserare în text, apăsați Stil, apoi Lipiți stilul.
Dacă plasați punctul de inserare într-un paragraf sau selectați paragrafe întregi, casete de text sau forme cu text, stilurile existente de paragraf sau caractere sunt înlocuite de ceea ce lipiți.
Dacă selectați unul sau mai multe paragrafe parțiale (de exemplu, unul sau mai multe cuvinte dintr-un paragraf) sau un paragraf integral și o parte din altul, numai stilurile de caracter și nu stilurile de paragraf vor fi aplicate textului selectat.