
Abonarea la Apple Music pe Mac
Apple Music este un serviciu de muzică difuzată în flux, fără reclame, care vă permite să ascultați milioane de melodii din catalogul Apple Music în plus față de biblioteca dvs. muzicală. Ca abonat, puteți să ascultați oricând, online sau offline, să creați liste de redare proprii, să difuzați în flux și să descărcați fișiere audio Lossless și Dolby Atmos, să obțineți recomandări personalizate, să vedeți ce muzică ascultă prietenii dvs., să vizionați conținut video exclusiv și multe altele.
Vă puteți abona la Apple Music sau la Apple One, care include Apple Music și alte servicii Apple. Consultați articolul de asistență Apple Gruparea abonamentelor Apple cu Apple One.
Notă: Apple Music și Apple One nu sunt disponibile în toate țările sau regiunile. Consultați articolul de asistență Apple Disponibilitatea Serviciilor multimedia Apple.
Abonarea la Apple Music
Accesați aplicația Muzică
de pe Mac.
Alegeți Cont > Abonați‑vă la Apple Music, apoi urmați instrucțiunile de pe ecran.
Vi se poate solicita să vă autentificați în contul dvs. Apple. Dacă nu aveți un cont Apple, puteți crea unul în timpul configurării.
Noii abonați pot să înceapă o perioadă de încercare și să o anuleze oricând. Dacă vă încheiați abonamentul Apple Music, nu veți mai putea să difuzați în flux melodiile Apple Music sau să redați melodiile Apple Music pe care le-ați descărcat.
Studenții care se încadrează pot achiziționa un abonament de student la preț redus. Consultați articolul de asistență Apple Fă‑ți un abonament Apple Music pentru studenți. Accesați site‑ul web Apple Music pentru a afla mai multe despre Apple Music și tarifele aferente.
Despre abonamentul dvs. Apple Music
După ce deveniți abonat Apple Music, puteți să:
Difuzați în flux melodii recomandate pe maximum 10 computere și dispozitive.
Selectați artiștii drept favoriți pentru a primi notificări despre aceștia și a le găsi melodiile cu ușurință.
Descărcați melodii pentru a le putea reda chiar și atunci când nu sunteți online.
Accesați biblioteca dvs. muzicală de pe toate dispozitivele dvs.
Fixați muzica preferată în partea de sus a bibliotecii
Ascultați radioul Apple Music – posturi create de experți, pe care le puteți asculta toată ziua.
Ascultați muzică împreună cu alte persoane utilizând SharePlay într‑un apel FaceTime.
Redați și descărcați melodii în format audio lossless și Audio spațial cu Dolby Atmos.
Creați un profil Apple Music și apoi partajați muzică cu prietenii; de asemenea, puteți să găsiți și urmăriți prieteni pentru a vedea ce ascultă aceștia.
Permiteți aplicațiilor terțe să acceseze Apple Music, de exemplu, aplicația unui difuzor terț.
Utilizați redarea automată pentru a adăuga automat melodii similare la sfârșitul rândului de redare
Chiar dacă nu aveți un abonament Apple Music, puteți să achiziționați articole din iTunes Store și să adăugați muzică în biblioteca dvs. muzicală. Pentru a afla cum să adăugați alt conținut, consultați Cumpărarea sau descărcarea muzicii din iTunes Store și Importarea melodiilor de pe CD-uri.
Anularea sau modificarea abonamentului dvs. Apple Music
Accesați aplicația Muzică
de pe Mac.
Faceți clic pe butonul „Contul dvs.” (arată ca o poză sau ca o monogramă) din colțul din stânga jos al ferestrei, faceți clic pe Configurări cont, apoi autentificați‑vă în contul dvs. Apple dacă vi se solicită acest lucru.
În secțiunea Gestionați, faceți clic pe Gestionați lângă Abonamente.
Faceți clic pe „Editați” lângă Apple Music sau Apple One, apoi efectuați una dintre următoarele:
Renunţare: Faceți clic pe Anulați abonamentul, apoi urmați instrucțiunile de pe ecran.
Schimbare: Alegeți un alt plan sau faceți clic pe Alegeți servicii individuale, apoi urmați instrucțiunile de pe ecran.
Dacă nu v-ați abonat, puteți utiliza aplicația Muzică pentru a reda muzica sincronizată pe Mac de pe un iPhone sau un dispozitiv Windows, pentru a reda și descărca achizițiile anterioare din iTunes Store și pentru a reda gratuit radioul Apple Music.
Pentru a afla mai multe despre modul în care Apple Music vă protejează informațiile și vă permite să alegeți ce partajați, alegeți Ajutor > Despre Apple Music și intimitate.