Salvarea unui loc favorit în aplicația Hărți de pe Mac
Puteți adăuga locuri la favorite pentru a le putea accesa cu ușurință mai târziu.
Salvarea unui loc
În aplicația Hărți de pe Mac, efectuați una dintre următoarele:
Faceți clic pe locul pe care doriți să îl salvați pe hartă, derulați în jos până la capătul fișei locului, apoi faceți clic pe Adaugă la Favorite.
Faceți clic pe butonul Nou din bara de instrumente, alegeți Adaugă un loc nou în, alegeți Favorite, apoi căutați un loc de adăugat.
Obținerea itinerarului către un loc favorit
În aplicația Hărți de pe Mac, faceți clic pe locul spre care doriți itinerare (în bara laterală de sub Favorite).
Dacă favoritele nu sunt vizibile, faceți clic pe săgeată .
Dacă localizarea dvs. curentă este afișată, aplicația Hărți o va utiliza ca localizare de plecare, dar puteți introduce alta. Puteți trage butonul Reordonează de lângă un loc pentru a comuta locurile de plecare și de sosire.
Redenumirea unui loc favorit
Dacă ați salvat un reper în favorite, îl puteți redenumi.
În aplicația Hărți de pe Mac, faceți clic pe butonul Informații de lângă un loc (în bara laterală de sub Favorite).
Dacă favoritele nu sunt vizibile, faceți clic pe săgeată .
Faceți clic în câmpul Nume, ștergeți numele anterior, apoi introduceți unul nou.
Ștergerea unui loc favorit
În aplicația Hărți de pe Mac, faceți Control-clic pe un loc (în bara laterală de sub Favorite), apoi alegeți Elimină din favorite.
Marcarea unui loc favorit drept adresa dvs. de acasă, de la serviciu sau de la școală
În aplicația Hărți de pe Mac, faceți clic pe butonul Informații de lângă un loc (în bara laterală de sub Favorite).
Sub Tip, selectați Locuința dvs., Serviciul dvs. sau Școala dvs., apoi faceți clic pe Actualizează.