Manual de utilizare macOS
Manualul de utilizare macOS conține o mulțime de informații despre modul în care să utilizați MacBook Pro‑ul.
Obținerea ajutorului. Faceți clic pe pictograma Finder în Dock, apoi pe meniul Ajutor din bara de meniu și alegeți Ajutor macOS pentru a deschide Manualul de utilizare macOS. Sau scrieți o întrebare sau un termen în câmpul de căutare, apoi alegeți un subiect din lista cu rezultate.
Explorați subiecte. Pentru a găsi un subiect în Manualul de utilizare macOS, puteți explora sau căuta. Pentru a explora, faceți clic pe “Tablă de materii” pentru a vedea o listă cu subiecte, apoi faceți clic pe un subiect pentru a-l citi. Sau scrieți ce doriți să aflați în câmpul de căutare pentru a ajunge direct la răspuns.
Aflaţi ce este nou. Faceți clic pe meniul Ajutor, apoi alegeți “Descoperiți noutățile din macOS” pentru a afla mai multe despre cele mai recente funcționalități din macOS.
Sfat: Dacă nu mai știți locația unui articol de meniu dintr-o aplicație, căutați-o în Ajutor. Aduceți cursorul peste rezultat; o săgeată vă va afișa comanda.
Aflați mai multe. Consultați Manualul de utilizare macOS pentru Big Sur.