Configurarea Mac-ului
La prima pornire a MacBook Pro‑ului, aplicația Asistent de configurare vă ajută să parcurgeți pașii simpli necesari pentru a începe utilizarea noului dvs. Mac. Dacă doriți să vă transferați datele de pe un alt computer, consultați Transferul datelor la noul dvs. MacBook Pro pentru detalii.
Conectați-vă la Wi-Fi, activați tehnologia wireless Bluetooth®, obțineți un ID Apple, apoi autentificați-vă pe iCloud. Activați Siri în timpul configurării dacă doriți. De asemenea, puteți configura Touch ID și Apple Pay.
Puteți efectua acești pași rapid și ușor cu Asistent de configurare, dar, dacă doriți să-i efectuați mai târziu, iată cum puteți proceda:
Alegeți un aspect întunecat sau luminos. Dacă doriți să modificați alegerile făcute când ați configurat Mac-ul, faceți clic pe pictograma Preferințe sistem din Dock sau alegeți meniul Apple > Preferințe sistem. Faceți clic pe General, apoi selectați un aspect Luminos sau Întunecat. Aici puteți configura și alte preferințe pentru aspect.
Conectați-vă la Wi-Fi. Faceți clic pe pictograma de stare Wi-Fi din bara de meniu, apoi selectați o rețea Wi-Fi și introduceți parola, dacă este necesar.
Activați și dezactivați Wi-Fi. Faceți clic pe pictograma de stare Wi-Fi din bara de meniu, apoi selectați Activează Wi-Fi sau Dezactivează Wi-Fi.
Activați și dezactivați Bluetooth. Faceți clic pe pictograma Bluetooth din bara de meniu, apoi selectați Activează Bluetooth sau Dezactivează Bluetooth.
Sfat: Dacă în bara de meniu nu apare pictograma de stare Wi-Fi sau pictograma Bluetooth , le puteți adăuga. Pentru Wi-Fi, alegeți meniul Apple > Preferințe sistem, apoi faceți clic pe Rețea. Faceți clic pe Wi-Fi din lista din stânga, apoi selectați „Afișează starea Wi-Fi în bara de meniu”. Pentru Bluetooth, alegeți meniul Apple > Preferințe sistem, faceți clic pe Bluetooth, apoi selectați “Afișează Bluetooth în bara de meniu”.
Configurați “Hey Siri”. Pe MacBook Pro, puteți spune “Hey Siri” pentru a primi răspunsuri la solicitările dvs. Pentru a activa această funcționalitate în panoul Siri din Preferințe sistem, faceți clic pe Ascultare “Hey Siri”.
Obțineți un ID Apple. ID-ul dvs. Apple este contul pe care îl utilizați pentru orice interacțiune cu Apple, inclusiv ca să utilizați App Store, iTunes Store, iCloud, Mesaje și multe altele. ID-ul Apple constă într-o adresă de e-mail și o parolă. Aveți nevoie de un singur ID Apple pentru a utiliza orice serviciu Apple pe orice dispozitiv, inclusiv computerul, dispozitivul iOS sau Apple Watch-ul. Este recomandat să aveți propriul dvs. ID Apple și să nu îl folosiți în comun cu altcineva. Creați ID-uri Apple separate pentru fiecare membru al familiei.
Dacă nu aveți un ID Apple, puteți crea unul (este gratuit). Accesați site-ul web al contului ID Apple.
Important: Dacă ați uitat parola ID-ului Apple, nu trebuie să creați un ID Apple nou. Faceți clic pe linkul Ați uitat din fereastra de autentificare pentru a vă recupera parola.
Configurați iCloud pe MacBook Pro‑ul dvs. Cu iCloud, puteți stoca tot conținutul: documente, filme, muzică, poze și altele în cloud și le puteți accesa oriunde mergeți.
Pentru a configura iCloud, alegeți meniul Apple > Preferințe sistem, apoi faceți clic pe iCloud. În fereastra care apare, introduceți ID-ul Apple și parola dvs. Apoi selectați funcționalitățile pe care doriți să le utilizați. Pentru a afla mai multe, consultați Accesarea conținutului dvs. iCloud pe Mac.
Important: Asigurați-vă că utilizați același ID Apple pentru iCloud pe toate dispozitivele dvs.
Configurați Siri. Puteți activa Siri pe MacBook Pro când vi se solicită acest lucru în timpul configurării. Pentru a afla cum să activați Siri mai târziu și pentru informații despre utilizarea aplicației Siri pe Mac, consultați Siri pe Mac.
Configurați Touch ID. Puteți adăuga o amprentă la Touch ID în timpul configurării. Pentru a configura Touch ID mai târziu sau pentru a adăuga și alte amprente, faceți clic pe pictograma Preferințe sistem din Dock sau alegeți meniul Apple > Preferințe sistem. Apoi, faceți clic pe Touch ID. Pentru a adăuga o amprentă, faceți clic pe și urmați instrucțiunile de pe ecran.
De asemenea, puteți să configurați opțiuni pentru modul în care doriți să utilizați Touch ID pe MacBook Pro‑ul dvs.: pentru a vă debloca Mac-ul în loc să introduceți parola, pentru a utiliza Apple Pay (consultaţi Utilizarea Apple Pay pe Mac-ul dvs.) sau pentru a cumpăra articole din iTunes Store, App Store și Apple Books.
Sfat: Dacă doi sau mai mulți utilizatori folosesc același MacBook Pro, fiecare utilizator poate adăuga o amprentă în Touch ID pentru un plus de rapiditate în deblocarea, autentificarea și efectuarea loginului în MacBook Pro. Puteți adăuga până la trei amprente pentru fiecare cont de utilizator și un număr total de cinci amprente pentru toate conturile dvs. de utilizator MacBook Pro.
Consultați articolul de asistență Apple Folosirea funcției Touch ID pe un computer MacBook Pro.
Configurați Apple Pay. Dacă aveți un MacBook Pro cu Touch Bar, puteți configura Apple Pay pentru un cont de utilizator pe MacBook Pro‑ul dvs. în timpul configurării. Alți utilizatori pot plăti în continuare cu Apple Pay, însă trebuie să finalizeze achiziția cu iPhone-ul sau Apple Watch‑ul pe care l-au configurat pentru Apple Pay (consultați Utilizarea Apple Pay pe Mac-ul dvs. pentru detalii suplimentare). Urmați mesajele de pe ecran pentru a adăuga și verifica cardul. Dacă utilizați deja un card pentru achizițiile în iTunes, este posibil să vi se solicite să verificați mai întâi cardul respectiv.
Pentru a configura Apple Pay sau a adăuga alte carduri ulterior, faceți clic pe pictograma Preferințe sistem din Dock sau alegeți meniul Apple > Preferințe sistem. Apoi faceți clic pe Wallet și Apple Pay și urmați mesajele de pe ecran pentru a configura Apple Pay.
Notă: Emitentul cardului stabilește dacă cardul dvs. este eligibil pentru utilizarea cu Apple Pay și este posibil să vă solicite informații suplimentare pentru a finaliza procesul de verificare. Se pot utiliza numeroase carduri de credit și de debit în Apple Pay. Pentru informații despre disponibilitatea Apple Pay și actualii emitenți de carduri de credit, consultați articolul Bănci care participă la Apple Pay pe site-ul Asistență Apple.