Transferul datelor la noul dvs. MacBook Air
Este ușor să copiați wireless fișierele și configurările de pe un alt Mac sau PC pe MacBook Air-ul dvs. Puteți transfera pe MacBook Air-ul dvs. informații de pe un computer existent sau dintr‑un backup Time Machine aflat pe un dispozitiv de stocare USB.
Ar putea fi necesar să actualizați versiunea macOS de pe computerul dvs. mai vechi înainte de a putea transforma informații pe acesta – aplicația Asistent de migrare necesită macOS 10.7 sau ulterior, dar se recomandă să vă actualizați computerul mai vechi la cea mai recentă versiune posibilă. Dacă nu știți sigur ce MacBook Air aveți sau dacă doriți să aflați informații despre alte modele, consultați articolul de asistență Apple Identificarea modelului computerului MacBook Air.
Sfat: Pentru rezultate optime, asigurați-vă că pe noul dvs. MacBook Air rulează cea mai recentă versiune de macOS. Deschideți Preferințe sistem, apoi faceți clic pe Actualizare software pentru a verifica actualizările.
Mutați de un PC pe un Mac. Dacă nu v‑ați familiarizat cu Mac‑ul și doriți să transferați de pe un computer cu Windows, consultați Transferul informațiilor de pe un PC pe Mac în Manualul de utilizare macOS și articolul de asistență Apple Mutarea datelor de pe un PC cu Windows pe computerul Mac.
Transferați wireless. Dacă nu ați transferat datele atunci când v-ați configurat pentru prima dată MacBook Air‑ul, puteți utiliza oricând Asistent de migrare. Deschideți o fereastră Finder, accesați Aplicații, deschideți dosarul Utilitare, apoi faceți dublu clic pe Asistent de migrare și urmați instrucțiunile de pe ecran. Asigurați-vă că ambele computere sunt conectate la aceeași rețea și mențineți-le aproape unul de celălalt pe parcursul procesului de migrare.
Sfat: Pentru a transfera wireless informațiile de pe computerul existent pe MacBook Air‑ul dvs., asigurați-vă că ambele computere sunt conectate la aceeași rețea. Mențineți ambele computere apropiate pe parcursul întregului proces de migrare.
Dacă ați utilizat Time Machine pentru a face backup la fișiere de pe alt Mac pe un dispozitiv de stocare (precum un disc extern), puteți copia fișierele de pe dispozitiv pe MacBook Air. Consultați Backupul și restaurarea Mac-ului.
Copiați fișiere de pe un dispozitiv de stocare. Dacă este cazul, conectați dispozitivul de stocare la MacBook Air-ul dvs. utilizând un adaptor corespunzător (consultați Accesoriile MacBook Air). Apoi, trageți fișierele de pe dispozitivul de stocare pe MacBook Air.
Restaurați conținutul. Pentru a afla cum să vă restaurați Mac‑ul dintr‑un backup Time Machine sau din alt backup, consultați articolul de asistență Apple Restaurarea computerului Mac dintr-un backup.
Aflați mai multe. Consultați Transferul informațiilor pe Mac de pe alt computer sau dispozitiv în Manualul de utilizare macOS și articolul de asistență Apple Mutarea conținutului pe un computer Mac nou.