Preferințe sistem pe Mac-ul dvs.
În Preferințe sistem personalizați setările Mac mini-ului. De exemplu, utilizați preferințele Economizor pentru a schimba configurările de adormire. Sau utilizați preferințele Desktop și screensaver pentru a adăuga un fundal desktop sau a alege un screensaver.
Personalizați Mac mini-ul. Alegeți meniul Apple > Preferințe sistem sau faceți clic pe pictograma Preferințe sistem din Dock. Apoi faceți clic pe tipul de preferințe pe care doriți să le setați. Pentru a afla mai multe, consultați Personalizarea Mac-ului cu Preferințe sistem în Manualul de utilizare macOS.
Actualizați macOS. În Preferințe sistem, faceți clic pe Actualizare software pentru a vedea dacă pe Mac rulează cea mai recentă versiune a software-ului macOS. Puteți specifica opțiunile pentru actualizările automate de software.