Adăugarea și editarea aranjamentelor de diapozitive în Keynote pe Mac
Șabloanele de diapozitive utilizate în fiecare temă Keynote sunt bazate pe aranjamentele de diapozitive. Când doriți să adăugați un diapozitiv la prezentarea dvs. care conține elemente specifice, de exemplu, titlu și subtitlu, o listă cu marcatori sau o imagine, selectați aranjamentul de diapozitiv care seamănă cel mai bine cu aranjamentul dorit. Apoi înlocuiți elementele substituente și efectuați alte modificări, după cum este necesar. Doar diapozitivul din prezentarea dvs. este modificat, aranjamentul de diapozitiv rămâne în starea sa originală.
Dacă adăugați imagini noi, text și alte obiecte într-un aranjament de diapozitiv, acestea devin parte a fundalului diapozitivului și nu sunt editabile în prezentarea dvs. Dacă doriți ca textul, formele sau imaginile dintr-un aranjament de diapozitiv să fie editabile în prezentarea dvs., trebuie să le adăugați în aranjament ca substituenți.
Puteți efectua asupra unui aranjament de diapozitiv același tip de modificări pe care le efectuați asupra unui diapozitiv obișnuit, de exemplu, modificați aspectul textului, schimbați fundalul diapozitivului și modificați dimensiunea imaginilor. Modificările apar pe fiecare diapozitiv din prezentare care se bazează pe aranjamentul respectiv.
Adăugarea unui nou aranjament de diapozitiv
Faceți clic pe în bara de instrumente, apoi alegeți Editează aranjamentele de diapozitive.
Efectuați una dintre următoarele acțiuni:
Faceți clic pe în bara de instrumente, apoi faceți clic pentru a selecta un aranjament de diapozitiv.
În navigatorul de diapozitive, faceți clic pentru a selecta un aranjament de diapozitiv existent similar celui pe care îl doriți, apoi apăsați Retur.
Faceți dublu clic pe numele aranjamentului de diapozitiv în navigatorul de diapozitive și introduceți un nume nou.
Modificați diapozitivul de oricâte ori doriți, adăugând text, imagini, forme, substituenți și alte obiecte.
Consultați secțiunea „Adăugarea substituenților pentru text și multimedia” de mai jos.
Când terminați editarea, faceți clic pe OK în bara albastră din partea de jos a ecranului sau faceți clic pe în bara de instrumente, apoi alegeți Ieșire din aranjamentele de diapozitive.
Adăugarea substituenților pentru text și multimedia
Faceți clic pe în bara de instrumente, apoi alegeți Editează aranjamentele de diapozitive.
Faceți clic pentru a selecta aranjamentul de diapozitiv pe care doriți să îl editați.
Efectuați una dintre următoarele acțiuni:
Crearea unui substituent de text: Adăugați o casetă de text sau adăugați o formă.
Crearea unui substituent multimedia: Adăugați o imagine sau adăugați un clip video.
Modificați aspectul articolului după cum doriți și trageți-l pe diapozitiv cum doriți.
Faceți clic pentru a selecta obiectul adăugat, apoi faceți clic pe fila Stil în bara laterală Format .
Lângă partea de jos, selectați Definește ca substituent text sau Definește ca substituent multimedia.
Dacă doriți ca diapozitivele bazate pe acest aranjament să permită stratificarea obiectelor sub obiectele aranjamentului de diapozitiv, faceți clic pe fundalul diapozitivului (astfel încât să nu fie selectat nimic), apoi selectați “Permite stratificarea” în bara laterală Format .
Pentru a afla mai multe despre straturi, consultați Stratificarea, gruparea și blocarea obiectelor în Keynote pe Mac.
Când terminați editarea, faceți clic pe OK în bara albastră din partea de jos a ecranului sau faceți clic pe în bara de instrumente, apoi alegeți Ieșire din aranjamentele de diapozitive.
Substituenții sunt etichetați automat în funcție de tip. Etichetele “spun” conținutului unde să se ducă atunci când aplicați un aranjament diferit la un diapozitiv. De exemplu, o imagine dintr-un substituent cu eticheta “Multimedia” este adăugată automat la un substituent din noul aranjament care are și el eticheta “Multimedia”.
Pentru a schimba o etichetă, selectați substituentul, apoi faceți clic pe fila Stil din bara laterală Format . În caseta de text de lângă Etichetă, ștergeți eticheta existentă, apoi scrieți propriul text.
Notă: În mod implicit, casetele de text substituente pe care le adăugați la un aranjament de diapozitiv au două mânere de control, iar dimensiunea fontului se schimbă automat pentru a se potrivi în caseta de text. Pentru a ajusta manual dimensiunea fontului, trebuie mai întâi să alegeți Format > Forme și linii > Resetează mânerele pentru text și obiect (din meniul Format din partea de sus a ecranului) pentru a converti substituentul într-o casetă de text cu opt mânere.
Schimbarea textului substituent al unui aranjament de diapozitiv
Într-un aranjament de diapozitiv puteți schimba textul substituent pentru titlu, subtitlu și altele. Acest lucru este util în special dacă doriți să creați o temă pe care să o partajați cu alte persoane.
Dacă schimbați textul substituent dintr-un aranjament de diapozitiv, schimbarea se aplică tuturor diapozitivelor din prezentarea dvs. care utilizează aranjamentul respectiv.
Faceți clic pe în bara de instrumente, apoi alegeți Editează aranjamentul de diapozitiv.
Faceți clic pentru a selecta aranjamentul de diapozitiv pe care doriți să îl editați.
Faceți clic pe textul pe care doriți să îl schimbați, cum ar fi Titlu diapozitiv sau Subtitlu diapozitiv, apoi, în bara laterală Format , faceți clic pe fila Stil.
În caseta de text de lângă Afișare, scrieți ce doriți să spună textul de afișare.
De exemplu, în cazul în care creați o temă pentru prezentări financiare, ați putea schimba „Subtitlul prezentării” în „Trimestru”.
De asemenea, puteți adăuga una sau mai multe etichete la substituent (opțional).
Când terminați editarea, faceți clic pe OK în bara albastră din partea de jos a ecranului sau faceți clic pe în bara de instrumente, apoi alegeți Ieșire din aranjamentele de diapozitive.
De asemenea, puteți crea substituenți de text suplimentari cu text de afișare personalizat. Consultați Înlocuirea textului substituent.
Adăugarea unui substituent de obiect pentru un tabel, o diagramă sau o galerie de imagini
Un substituent la care puteți adăuga un tabel, o diagramă sau o galerie de imagini este denumit substituent de obiect. Puteți adăuga un singur substituent de obiect la un aranjament de diapozitiv.
Faceți clic pe în bara de instrumente, apoi alegeți Editează aranjamentele de diapozitive.
Faceți clic pentru a selecta aranjamentul de diapozitiv pe care doriți să îl editați.
În bara laterală Format , selectați caseta de validare Substituent de obiect.
Redimensionați substituentul și poziționați-l unde doriți.
Primul tabel, prima diagramă sau galerie de imagini pe care o adăugați la orice diapozitiv bazat pe acest aranjament de diapozitiv preia dimensiunea și poziția substituentului.
Dacă doriți ca diapozitivele bazate pe acest aranjament să permită stratificarea obiectelor sub obiectele aranjamentului de diapozitiv, faceți clic pe fundalul diapozitivului (astfel încât să nu fie selectat nimic), apoi selectați “Permite stratificarea” în bara laterală Format .
Când terminați editarea, faceți clic pe OK în partea de jos a spațiului de lucru al diapozitivului sau faceți clic pe în bara de instrumente, apoi alegeți Ieșire din aranjamentele de diapozitive.
Ștergerea unui aranjament de diapozitiv
Faceți clic pe în bara de instrumente, apoi alegeți Editează aranjamentele de diapozitive.
În bara laterală din stânga, faceți Control-clic pe miniatura aranjamentului de diapozitiv și alegeți Șterge.
Dacă diapozitivele din prezentare utilizează acest aranjament de diapozitiv, alegeți unul nou pentru diapozitivele respective în dialogul care apare, apoi faceți clic pe Selectează.
Faceți clic pe OK în partea de jos a spațiului de lucru al diapozitivului.