Difuzați în flux conținut pe Apple TV cu Partajare casnică în iTunes pe PC
Apple TV vă permite să redați întregul conținut al bibliotecii dvs. iTunes pe sistemul dvs. home theater. Utilizând un Apple TV (generația a 2-a sau ulterioară), puteți să difuzați în flux conținut pe sistemul dvs. home theater din orice bibliotecă iTunes din rețeaua dvs. de Partajare casnică. Puteți difuza în flux și pozele digitale stocate pe computerul dvs.
Pentru a difuza în flux conținut pe Apple TV, trebuie să configurați Partajare casnică în iTunes și pe Apple TV.
Configurarea funcționalității Partajare casnică pe computerul dvs.
Accesați aplicația iTunes de pe PC.
Alegeți Fișier > Partajare casnică > Activează Partajare casnică.
Introduceți ID‑ul Apple și parola dvs., apoi faceți clic pe Activează Partajare casnică.
Repetați acești pași pentru fiecare computer pe care doriți să-l utilizați pentru a difuza în flux conținut pe un Apple TV, utilizând același ID Apple (sau cont Apple).
Pentru a configura Partajare casnică pe Apple TV, consultați Trimiterea conținutului multimedia din biblioteca Mac-ului pe Apple TV prin Partajare casnică.
Difuzarea în flux a filmelor sau emisiunilor TV iTunes pe Apple TV
Pe PC, asigurați-vă că aplicația iTunes este deschisă.
Pe Apple TV, efectuați una dintre următoarele:
Difuzați în flux un film: Alegeți Filme, apoi, din meniul de sus, alegeți Articole cumpărate.
Filmele cumpărate sau închiriate de dvs. apar pe Apple TV. Pentru a reda un articol, selectați-l.
Redați în flux o emisiune TV: Alegeți Emisiuni TV, apoi, din meniul de sus, alegeți Articole cumpărate.
Emisiunile TV cumpărate de dvs. apar pe Apple TV. Pentru a reda un articol, selectați-l.
Difuzarea în flux a pozelor de pe computerul dvs. pe Apple TV
După configurarea funcționalității Partajare casnică pe computerul dvs. și pe Apple TV, puteți utiliza iTunes pentru a difuza în flux poze către sistemul dvs. home theater.
Accesați aplicația iTunes de pe PC.
Alegeți Fișier > Partajare casnică > Alegeți pozele de partajat cu Apple TV.
În fereastra care apare, selectați Partajează poze din, apoi alegeți o sursă din meniul pop-up.
Efectuați una dintre următoarele acțiuni:
Alegeți “Toate pozele și albumele”.
Alegeți “Albumele selectate” și selectați articolele pe care doriți să le redați în flux.
Faceți clic pe Aplică.
Pe Apple TV, selectați Computere pentru a vizualiza bibliotecile de pe dispozitivele dvs. partajate pe care doriți să vedeți sau să partajați conținut.
Consultați Manualele de utilizare Apple TV.