Sincronizarea conținutului sau transferul fișierelor între iPad și computer folosind Finder sau iTunes
Cu ajutorul unui cablu USB sau USB-C, puteți conecta iPad‑ul la un computer printr-un port USB pentru a realiza următoarele:
Sincronizați conținut compatibil, cum ar fi filme și podcasturi.
Transferați fișiere utilizate de aplicațiile iPad care acceptă partajarea fișierelor.
În funcție de computerul dvs., puteți utiliza Finder sau iTunes pe computer pentru a sincroniza conținut și a transfera fișiere.
Sincronizarea conținutului compatibil
Sincronizarea cu Finder sau iTunes păstrează conținutul compatibil actualizat între iPad și computer. De exemplu, când adăugați un film pe iPad, puteți realiza sincronizarea pentru ca acesta să apară și pe computerul dvs. După ce configurați sincronizarea între dispozitivele dvs. printr-un cablu, le puteți configura să se sincronizeze wireless și automat de fiecare dată când sunt conectate la aceeași rețea Wi-Fi.
Puteți sincroniza conținut precum muzică, filme, emisiuni TV, podcasturi, poze, contacte și calendare.
Pentru a sincroniza conținut cu un Mac (macOS 10.15 sau o versiune ulterioară): Consultați Sincronizarea conținutului între Mac și iPhone sau iPad în Manualul de utilizare macOS.
Pentru a sincroniza conținut cu un PC Windows sau Mac (macOS 10.14 sau o versiune anterioară): Consultați articolul de asistență Apple Utilizarea iTunes pentru a sincroniza iPhone-ul sau iPad-ul cu computerul.
Transferul fișierelor pentru aplicațiile compatibile
Puteți transfera fișiere prin copierea acestora de pe un dispozitiv pe altul. De exemplu, puteți copia un document Pages creat pe iPad pentru a-l vizualiza sau modifica pe computer. Doar fișierele pentru aplicațiile iPad care acceptă partajarea fișierelor pot fi transferate folosind Finder sau iTunes. După ce vă conectați iPad‑ul și computerul, puteți vedea care dintre aplicații acceptă partajarea fișierelor.
Notă: Fișierele pe care le transferați cu Finder sau iTunes nu sunt sincronizate.
Pentru a transfera fișiere cu un Mac (macOS 10.15 sau o versiune ulterioară): Consultați articolul de asistență Apple Utilizarea Finder pentru a partaja fișiere între Mac și iPhone sau iPad.
Pentru a transfera fișiere cu un PC Windows sau Mac (macOS 10.14 sau o versiune anterioară): Consultați articolul de asistență Apple Utilizarea iTunes pentru a partaja fișiere între computer și dispozitivul dvs. iOS sau iPadOS.
Dacă fișierele pe care doriți să le partajați între iPad și computer nu sunt compatibile cu sincronizarea sau transferul cu Finder sau iTunes, consultați Transferul fișierelor între iPad și computerul dvs. pentru alte opțiuni.