Deschiderea aplicațiilor de pe ecranul principal al iPad-ului
Familiarizați-vă cu ecranul principal și cu aplicațiile de pe iPad. Ecranul principal afișează toate aplicațiile dvs., organizate în pagini. Sunt adăugate mai multe pagini când aveți nevoie de spațiu pentru aplicații.
Pentru a accesa ecranul principal, glisați în sus din marginea de jos a ecranului sau apăsați butonul principal.
Glisați spre stânga sau spre dreapta pentru a explora aplicațiile de pe celelalte pagini ale ecranului principal.
Pentru a deschide o aplicație, apăsați pictograma ei de pe ecranul principal.
Pentru a reveni la prima pagină a ecranului principal, glisați în sus din marginea de jos a ecranului sau apăsați butonul principal.
De asemenea, puteți muta, organiza sau elimina aplicații. A se vedea Mutarea și organizarea aplicațiilor pe iPad și Eliminarea aplicațiilor de pe iPad.