Backupul și restaurarea Mac-ului
Este important să efectuați backup pentru iMac în mod regulat pentru a vă păstra fișierele în siguranță. Puteți efectua backup pentru aplicații, conturi, configurări, muzică, poze, filme și documente folosind funcționalitatea Time Machine, care este integrată în Mac‑ul dvs. Time Machine nu efectuează backupul sistemului de operare macOS.
Decideți unde doriți să efectuați backup pentru fișierele dvs. Time Machine poate efectua backup atât pe un dispozitiv de stocare extern conectat la iMac, cât și pe alte dispozitive de stocare compatibile. Pentru o listă a dispozitivelor compatibile cu Time Machine, consultați articolul de asistență Apple Discuri de backup pe care le poți utiliza împreună cu Time Machine.
Configurați Time Machine. Înainte de a începe, consultați documentația care însoțește dispozitivul dvs. de stocare și asigurați‑vă că iMac‑ul este în aceeași rețea Wi‑Fi ca dispozitivul dvs. de stocare externă sau conectați dispozitivul de stocare externă la iMac cu un cablu, folosind un adaptor adecvat, dacă este necesar (consultați Utilizarea adaptoarelor cu iMac-ul). Deschideți Configurări sistem, faceți clic pe General > Time Machine, apoi faceți clic pe Adaugă un disc de backup. Selectați unitatea pe care doriți să o utilizați pentru backup și configurarea este încheiată.
Restaurați fișierele. Puteți utiliza Time Machine pentru a restaura fișierele dvs. și puteți alege să restaurați doar o parte din fișiere sau toate fișierele simultan. Faceți clic pe pictograma Time Machine din bara de meniu, apoi selectați “Explorează backupurile Time Machine”. Selectați unul sau mai multe articole pe care doriți să le restaurați (dosare individuale sau întregul disc), apoi faceți clic pe Restaurează.
Notă: dacă pictograma Time Machine nu apare în bara de meniu, selectați meniul Apple > Configurări sistem, apoi faceți clic pe Centru de control în bara laterală. Faceți clic pe meniul pop‑up de lângă Time Machine, apoi alegeți Afișează în bara de meniu.
Reinstalați macOS. Fișierele sistemului dvs. de operare sunt păstrate separat de fișierele dvs. personale, pe un disc de sistem sigilat. Cu toate acestea, unele acțiuni, precum ștergerea sau deteriorarea involuntară a unui disc necesită restaurarea iMac‑ului dvs. Puteți să reinstalați macOS și apoi să utilizați Time Machine pentru a restaura fișierele dvs. personale din backup. Cu macOS Big Sur și versiunile ulterioare, există mai multe moduri de a vă restaura Mac‑ul. Ar putea fi necesar să instalați o versiune de macOS mai nouă decât cea cu care v-a fost furnizat inițial computerul sau decât cea pe care o utilizați înainte de deteriorarea discului. Pentru informații suplimentare despre aceste opțiuni, consultați Recuperarea tuturor fișierelor dintr‑un backup Time Machine și articolul de asistență Apple Cum reinstalezi macOS.
Important: Utilizatorii avansați ar putea dori să creeze un program de instalare inițializabil pentru a reinstala macOS în viitor. Acest lucru poate fi util dacă doriți să utilizați o versiune specifică de macOS. Consultați articolul de asistență Apple Cum se creează un program de instalare bootabil pentru macOS.
Aflați mai multe. Consultați Backupul fișierelor cu Time Machine și Depanarea Time Machine pe Mac. Consultați și articolul de asistență Apple Ce trebuie să faci înainte de a vinde, de a ceda sau de a schimba computerul Mac.