
Ce este aplicația iCloud Drive?
Cu aplicația iCloud Drive, puteți stoca în siguranță fișierele pe iCloud și le puteți accesa pe iCloud.com folosind un browser web.
Pe iCloud.com, puteți utiliza iCloud Drive ca să încărcați și să descărcați fișiere, să partajați fișiere, să ștergeți fișiere, să organizați fișiere în dosare, să redenumiți fișiere și să recuperați fișierele șterse recent. De asemenea, puteți partaja dosare de fișiere cu alți utilizatori iCloud. Dacă aveți fișiere Pages, Numbers sau Keynote stocate în iCloud Drive, le puteți deschide în Pages, Numbers sau Keynote pe iCloud.com.
Pentru a utiliza iCloud Drive pe iCloud.com, accesați adresa icloud.com/iclouddrive și autentificați-vă utilizând ID-ul Apple. Asigurați‑vă că utilizați un browser web recomandat în articolul de asistență Apple Cerințe de sistem pentru iCloud.
Pentru informații suplimentare despre spațiul de stocare iCloud, consultați Ce este spațiul de stocare iCloud?