Vizualizarea și înregistrarea video de la camerele de securitate în aplicația Locuință de pe Mac
O cameră se poate afla într-o încăpere din locuința dvs. sau puteți adăuga o încăpere pentru un loc exterior, cum ar fi veranda din față sau curtea din spate. Puteți lăsa camera să funcționeze în permanență sau când este declanșată de un eveniment. Consultați Automatizarea scenariilor și a accesoriilor.
Notă: Pentru a înregistra de la o cameră, aveți nevoie de iCloud+. Conținutul video nu este luat în considerare în limita de date iCloud+. Consultați articolul de asistență Apple Fă upgrade la iCloud+.
Clipul video capturat de camerele dvs. este analizat și criptat pe dispozitivul utilizat drept centru al locuinței dvs. (HomePod mini, HomePod, Apple TV sau iPad) și încărcat în mod securizat pe iCloud, astfel încât să poată fi vizualizat doar de dvs. și de cei cu care îl partajați. Consultați site-ul web Accesorii pentru locuință pentru o listă a camerelor de securitate compatibile.
Important: iPad-ul nu este acceptat drept centru al locuinței pe noua arhitectură Locuință, care este mai fiabilă și mai eficientă. Consultați articolul de asistență Apple Upgrade-ul la noua arhitectură Locuință.
Deschide-mi aplicația Locuință
Vizualizarea conținutului video
În aplicația Locuință de pe Mac, faceți clic pe dala camerei din ecranul principal.
Filmarea video live este redată automat. Faceți clic pe butonul Imagine în imagine pentru a vizualiza filmarea video live într‑o fereastră separată.
Dacă ați ales să înregistrați video, faceți clic pe un clip pentru a-l reda sau derulați cronologia până în partea de jos a ecranului pentru a explora clipurile înregistrate.
Pentru a comuta înapoi la video live, faceți clic pe Live.
Primirea notificărilor când camera detectează o activitate
Puteți alege când să primiți o notificare (în orice moment atunci când nu sunteți acasă, de exemplu), la detectarea unei mișcări sau la înregistrarea unui clip. De asemenea, puteți alege să permiteți realizarea de instantanee la detectarea unei mișcări.
În aplicația Locuință de pe Mac, faceți clic pe dala camerei, apoi faceți clic pe butonul Opțiuni .
Faceți clic pe Stare și notificări.
Alegeți când doriți să primiți notificări.
Faceți clic pe butonul Înapoi , apoi faceți clic pe butonul Închide în colțul din dreapta sus.
Dacă o cameră devine indisponibilă (sau disponibilă) sau dacă toate camerele din locuința dvs. devin indisponibile și dispozitivul Apple pe care îl utilizați pentru a controla locuința are acces la internet, puteți primi o notificare. Pentru a primi notificarea, în “Opțiuni înregistrare” pentru “De acasă”, “De la distanță” sau ambele, selectați “Difuzare și permitere înregistrare”.
Înregistrarea video la detectarea mișcării cu Video securizat HomeKit
Cu o cameră compatibilă, puteți înregistra video atunci când camera detectează o mișcare.
În aplicația Locuință de pe Mac, faceți clic pe dala camerei, apoi faceți clic pe butonul Opțiuni .
Faceți clic pe Opțiuni de înregistrare, apoi faceți clic pe În prezența dvs. sau pe În absența dvs.
Puteți crea configurări separate pentru când sunteți acasă și pentru când nu sunteți. De exemplu, când sunteți acasă, ați putea alege să opriți difuzarea și înregistrarea pentru o cameră din locuința dvs., dar să continuați difuzarea și înregistrarea de la o cameră de la exterior.
Faceți clic pe Difuzare și permitere înregistrare.
Faceți clic pe Mai multe opțiuni, apoi alegeți când doriți să înregistrați.
Camera dvs. poate înregistra la detectarea oricărei mișcări sau a unei anumite mișcări. Alegeți “Este detectată o anumită mișcare”, pentru ca înregistrarea video să se declanșeze la mișcarea persoanelor, a animalelor, a vehiculelor sau la livrarea pachetelor.
Sfat: selectarea unei anumite mișcări, și nu a oricărei mișcări, are ca rezultat mai puține clipuri (și mai puține notificări referitoare la clipuri) și mai puțin conținut video de analizat. De exemplu, selectați Persoane și camera dvs. nu va captura mișcarea frunzelor dintr-un copac.
Faceți clic pe butonul Înapoi , faceți clic pe butonul Înapoi din nou, apoi faceți clic pe butonul Închide din colțul din dreapta sus.
Când configurați o cameră să detecteze o anumită mișcare, cronologia afișează simboluri unice pentru persoane, animale, vehicule și livrarea pachetelor.
Notă: dacă în locuința dvs. există mai multe camere decât capacitatea de analiză a conținutului acestora la un moment dat de către centrele locuinței, este posibil să nu fie analizată o parte din conținutul video captat. Clipurile video sunt înregistrate în continuare, dar se va afișa semnul , care indică faptul că nu este analizat clipul video pentru o anumită mișcare.
Conturarea unei zone pentru detectarea mișcării cu Video securizat HomeKit
Cu o cameră compatibilă, după ce ați configurat‑o să înregistreze cel puțin un tip de eveniment semnificativ, puteți restrânge zona pe care doriți să vă concentrați.
În aplicația Locuință de pe Mac, faceți clic pe fereastra camerei sau soneriei, apoi faceți clic pe butonul Opțiuni .
Faceți clic pe Selectați zonele de activitate.
Dacă “Selectați zonele de activitate” nu apare, asigurați‑vă că ați optat pentru înregistrarea video la detectarea mișcării. Faceți clic pe “Opțiuni de înregistrare”, faceți clic pe “În prezența dvs.” sau pe “În absența dvs.”, apoi faceți clic pe “Difuzare și permitere înregistrare”.
Faceți clic pentru a adăuga colțuri.
Faceți clic pe un colț din nou pentru a‑l șterge. Trageți de un colț pentru a da o formă zonei.
Faceți clic pe “Adaugă o zonă” când ați conturat zona în care doriți să înregistrați.
Pentru a exclude zona conturată și a înregistra tot ce se află în afara acesteia, faceți clic pe Inversează zona.
Faceți clic pe OK, apoi faceți clic pe butonul Închide în colțul din dreapta sus.
Primirea notificărilor privind persoanele aflate la ușă cu Video securizat HomeKit
Cu o cameră sau o sonerie de intrare compatibilă, puteți utiliza aplicația Locuință pentru a primi o notificare atunci când o persoană pe care o cunoașteți se află la ușă. Pe baza imaginilor din biblioteca dvs. foto și a vizitatorilor recenți, vedeți numele și fața persoanei care se află la ușă (sau un mesaj conform căruia persoana nu este recunoscută).
În aplicația Locuință de pe Mac, faceți clic pe fereastra camerei sau soneriei, apoi faceți clic pe butonul Opțiuni .
Faceți clic pe Recunoaștere facială.
Activați opțiunea Recunoaștere facială.
Pentru a vedea vizitatorii recenți pe care ați confirmat că îi cunoașteți, dar care nu se află în biblioteca Poze, faceți clic pe Persoane cunoscute locatarilor.
Faceți clic pe butonul Înapoi , apoi faceți clic pe butonul Închide în colțul din dreapta sus.
Când primiți o notificare, faceți clic pe aceasta pentru a afla mai multe despre vizitatorul dvs.