Automatizarea scenariilor și a accesoriilor în aplicația Locuință de pe Mac
Automatizările pot rula scenariile și pot controla accesoriile în mod automat, în funcție de ora din zi, de localizarea dvs., de activarea unui senzor sau de acțiunea unui accesoriu. În timp ce lucrați la configurările accesoriilor, sunt sugerate automatizări.
Notă: Automatizările bazate pe localizarea dvs. trebuie să știe unde vă aflați. Trebuie să activați funcționalitățile “Servicii de localizare” și “Partajare localizare” pe principalul iPhone sau iPad utilizat pentru controlul locuinței. Automatizările nu pot utiliza localizarea Mac‑ului dvs.
Deschide-mi aplicația Locuință
Crearea unei automatizări pentru momentul sosirii unei persoane
Accesați aplicația Locuință pe Mac.
Selectați Fișier > Adaugă o automatizare.
Faceți clic pe Ajung persoane, alegeți momentul în care doriți să intervină automatizarea, apoi faceți clic pe Înainte.
Alegeți unul sau mai multe scenarii și accesorii și faceți clic pe Înainte.
Revedeți opțiunile făcute, apoi faceți clic pe OK.
Se va afișa o listă de automatizări pe care le-ați ales pentru accesoriile dvs.
Crearea unei automatizări pentru momentul plecării unei persoane
Accesați aplicația Locuință pe Mac.
Selectați Fișier > Adaugă o automatizare.
Faceți clic pe Pleacă persoane, alegeți momentul în care doriți să intervină automatizarea, apoi faceți clic pe Înainte.
Alegeți unul sau mai multe scenarii și accesorii și faceți clic pe Înainte.
Revedeți-vă opțiunile.
Dacă unele accesorii au fost pornite de automatizare, puteți configura cât timp să stea pornite înainte de oprire.
Faceți clic pe OK.
Crearea unei automatizări pentru o anumită oră din zi
Accesați aplicația Locuință pe Mac.
Selectați Fișier > Adaugă o automatizare.
Faceți clic pe Survine un moment al zilei, alegeți momentul declanșării automatizării și dacă se află sau nu cineva acasă, apoi faceți clic pe Înainte.
Alegeți unul sau mai multe scenarii și accesorii și faceți clic pe Înainte.
Revedeți-vă opțiunile. Dacă un accesoriu a fost activat de către o automatizare, puteți configura perioada de timp în care este activ accesoriul.
Faceți clic pe OK.
Crearea unei automatizări pentru un accesoriu
Accesați aplicația Locuință pe Mac.
Selectați Fișier > Adaugă o automatizare.
Faceți clic pe Un accesoriu este controlat, alegeți accesoriul și faceți clic pe Înainte.
Alegeți momentul activării sau dezactivării accesoriului, la ce oră și dacă este sau nu cineva acasă, apoi faceți clic pe Înainte.
Alegeți unul sau mai multe scenarii și accesorii și faceți clic pe Înainte.
Revedeți opțiunile făcute, apoi faceți clic pe OK.
Ștergerea unei automatizări
Accesați aplicația Locuință pe Mac.
Faceți clic pe butonul Automatizare în bara laterală, apoi faceți clic pe o automatizare personalizată din listă.
Derulați în jos și faceți clic pe Ștergeți automatizarea.
Sfat: Pe un Mac, glisați spre stânga cu două degete pe un trackpad sau glisați spre stânga cu un deget pe un maus pentru a afișa butonul Șterge al unei automatizări.
Puteți configura și utiliza automatizări pe Mac dacă aveți un Apple TV (generația a 4‑a sau ulterioară), un HomePod mini sau un HomePod, sau dacă ați configurat un iPad (cu iOS 10.3 sau o versiune ulterioară sau cu iPadOS) pe care îl lăsați acasă.
Important: iPad-ul nu este acceptat drept centru al locuinței pe noua arhitectură Locuință, care este mai fiabilă și mai eficientă. Consultați articolul de asistență Apple Upgrade-ul la noua arhitectură Locuință.