Vizualizarea și tipărirea fonturilor în Font Book pe Mac
Puteți previzualiza o familie de fonturi și fonturile sale specifice și puteți tipări eșantioane.
Previzualizarea fonturilor
În aplicația Font Book de pe Mac, selectați o colecție de fonturi din bara laterală pentru a vedea fonturile pe care le conține.
În cazul în care panoul de previzualizare nu este afișat, alegeți Vizualizare > Afișează previzualizare.
Toate fonturile: Fiecare font asociat cu colecțiile Computer și Utilizator, precum și fonturi suplimentare de sistem disponibile pentru descărcare. Această colecție apare în fereastra Fonturi dintr-o aplicație.
Computer: Fonturile instalate în dosarul Fonturi din Biblioteca de sistem (/Bibliotecă/Fonturi/) și fonturi suplimentare de sistem disponibile pentru descărcare. Această colecție este afișată doar atunci când colecția Utilizator conține fonturi.
Utilizator: Fonturile instalate în dosarul Fonturi din biblioteca dvs. de reședință (~/Bibliotecă/Fonts/). Pentru a afișa dosarul dvs. Bibliotecă de reședință, apăsați și țineți apăsată tasta Opțiune, apoi, în Finder, alegeți Accesare > Bibliotecă.
În cazul în care creați o bibliotecă, aceasta este listată în această secțiune din bara laterală.
Selectați o familie de fonturi sau unul sau mai multe fonturi.
Schimbați tipul previzualizării după cum aveți nevoie făcând clic pe unul dintre aceste butoane din bara de instrumente:
Eșantion : Afișează un eșantion al caracterelor, utilizând alfabetul sau scrisul corespunzător limbii principale fixate în preferințele Limbă și regiune. Dacă un font acceptă mai multe limbi, puteți schimba limba utilizată pentru afișarea eșantionului selectând Vizualizare > Limbă.
Repertoriu : Afișează o grilă cu caracterele și simbolurile disponibile sau glifele. Trageți glisorul către dreapta previzualizării pentru a modifica dimensiunea acestora.
Pentru a afișa numele și codul Unicode pentru un caracter sau simbol, țineți cursorul deasupra acestuia.
Personalizat : Afișează blocuri de text indicând fiecare stil. Faceți clic pe un bloc de text, apoi introduceți textul pe care doriți să-l vedeți afișat cu stilul respectiv.
Informații : Afișează informații despre font, precum producătorul acestuia și amplasarea acestuia pe Mac-ul dvs.
Tipărirea fonturilor
În aplicația Font Book de pe Mac, selectați o colecție de fonturi din bara laterală pentru a vedea fonturile pe care le conține.
Selectați o familie de fonturi sau unul sau mai multe fonturi, apoi alegeți Fișier > Tipărește.
Alegeți o opțiune din meniul pop-up Tip raport (dacă nu îl vedeți, faceți clic pe Afișează detalii):
Catalog: Tipărește o linie de text eșantion pentru fiecare font selectat. Selectați Afișează familie pentru a include câte un eșantion pentru fiecare stil disponibil. Trageți glisorul Dimensiuni eșantion pentru a stabili dimensiunea fontului de tipărit.
Repertoriu: Tipărește o grilă mare cu toate caracterele și simbolurile sau glifele disponibile în font. Trageți glisorul Dimensiuni glifă pentru a configura dimensiunea glifei de tipărit.
Cascadă: Tipărește o linie de text eșantion la mai multe dimensiuni ale fontului. Selectați Afișează detalii font pentru a include informații despre fontul respective.
Notă: în timp ce previzualizați fonturile, puteți selecta caractere sau simboluri individuale din fereastră pentru a le copia, apoi puteți trage elementele într-un document text.
În unele aplicații, cum ar fi Mail, Mesaje și TextEdit, puteți selecta un font sau o dimensiune de text de utilizat implicit în aplicație. Pentru mai multe informații, căutați ajutorul integrat pentru aplicație. Pentru ajutor la utilizarea fonturilor în aplicații terțe, precum Microsoft Word, consultați dezvoltatorul. Consultați articolul de asistență Apple Contactarea unui furnizor terț.