Personalizarea ieșirii audio
Dacă un DVD conține mai multe coloane sonore, precum o pistă de comentarii sau dialogul într-o limbă diferită, puteți alege coloana sonoră pe care doriți să o utilizați în DVD Player.
La unele DVD-uri, este necesară utilizarea meniurilor interactive ale filmului pentru a efectua aceste modificări.
Alegerea unei coloane sonore
În timpul redării filmului, efectuați una din următoarele acțiuni:
Din bara de meniu: Selectați Funcționalități > Audio, apoi selectați pista audio.
Din panoul de comenzi: Țineți apăsat butonul Audio, apoi alegeți pista audio.
Din bara de control în modul de afișare pe tot ecranul: Faceți clic pe butonul Fluxuri/Subtitrare complexă, apoi alegeți pista audio.
Selectarea unui dispozitiv de ieșire audio
Selectați un dispozitiv de ieșire audio pentru DVD Player. Puteți utiliza diferite tipuri de echipamente audio pentru a asculta conținutul audio al unui film DVD.
Conectați dispozitivul audio la computerul dvs.
Selectați DVD Player > Preferințe, apoi faceți clic pe Configurare disc.
Faceți clic pe meniul pop-up “Ieșire audio”, apoi selectați o opțiune:
Ieșire de sunet de sistem: Redă semnalul audio analogic prin difuzoarele integrate ale computerului, căști stereo sau alt dispozitiv audio, folosind dispozitivul de ieșire audio selectat în preferințele Sunet (alegeți meniul Apple > Preferințe sistem, apoi faceți clic pe Sunet). Aceasta este opțiunea implicită.
Ieșire digitală: Redă semnalul audio digital prin dispozitivul de ieșire digitală ales, precum un home theater, indiferent de configurarea din preferințele Sunet. Această opțiune este disponibilă doar dacă echipamentul dvs. audio acceptă formatul S/PDIF.
Dacă utilizați ieșirea audio digitală integrată a computerului la redarea unui DVD, veți auzi doar conținutul audio al filmului, nu și alertele sau alte sunete ale computerului.
Utilizarea funcției Egalizor audio
Alegeți Fereastră > Egalizor audio.
În fereastra Egalizor audio, selectați Activat.
Opțional, faceți clic pe meniul pop-up, apoi selectați o preconfigurare.
Reglați benzile audio după preferințe.
Crearea unei preconfigurări personalizate pentru Egalizor audio
Alegeți Fereastră > Egalizor audio.
În fereastra Egalizor audio, selectați Activat.
Faceţi clic pe meniul pop-up, selectați Manual, apoi utilizaţi glisoarele ferestrei pentru a modifica nivelurile.
Faceți clic pe meniul pop-up, selectați Salvează preconfigurarea, apoi dați un nume preconfigurării personalizate.
Dacă doriți să utilizați preconfigurarea la alte DVD-uri, bifați caseta de validare „Utilizează pentru toate discurile”.