
Valorificarea unui card cadou Apple în aplicația Cărți de pe Mac
Dacă primiți un card cadou Apple, un card cadou iTunes Store sau un cod promoțional, îl puteți utiliza pentru a cumpăra cărți și cărți audio din Book Store sau Audiobook Store.
Notă: Book Store și Audiobook Store nu sunt disponibile în toate țările sau regiunile. Consultați articolul de asistență Apple Disponibilitatea Serviciilor multimedia Apple.
Accesați aplicația Cărți
de pe Mac.
Faceți clic pe numele dvs. în colțul din stânga jos sau alegeți Cont > Afișați contul. Dacă nu vedeți numele dvs., autentificați‑vă în contul dvs. Apple în aplicația Cărți.
Derulați în jos, apoi faceți clic pe „Valorificați un card cadou sau un cod”.
Urmați instrucțiunile de pe ecran.
Dacă valorificați doar suma cardului cadou, nu este necesar să introduceți informațiile cardului de credit.
Pentru a vă verifica soldul, consultați articolul de asistență Apple Verificarea soldului contului dvs. Apple.
Cardurile cadou sunt valabile doar în țara sau regiunea în care au fost cumpărate.