Scurtă prezentare a aplicației Beats pentru Android
Aplicația Beats facilitează gestionarea căștilor audio sau auriculare Beats și a difuzoarelor Pill+ de pe telefonul dvs. Android, permițându-vă următoarele:
Adăugați rapid diferite căști audio sau auriculare Beats ori difuzoare Pill+ la aplicația Beats
Aflați despre funcționalitățile căștilor audio sau auriculare Beats ori ale difuzoarelor Pill+
Găsiți căști audio, căști auriculare sau difuzoare Pill+ pierdute folosind “Localizare dispozitive Beats”
Redenumiți căștile auriculare sau audio Beats ori difuzoarele Pill+ cu etichete care reflectă stilul dvs. sau care ajută la diferențierea între dispozitive
Controlați anularea zgomotului și a transparenței pe căștile supraauriculare sau intraauriculare wireless Beats
Controlați acțiunea de apăsare și menținere pe căștile intraauriculare wireless Beats
Tăiați sau restabiliți sunetul microfonului sau definiți microfonul activ pe căștile intraauriculare wireless Beats Fit Pro sau Powerbeats Pro
Configurați redarea/suspendarea și preluarea automată a apelurilor pe căștile auriculare Beats Flex
Controlați acțiunea de încheiere a apelului sau ajustați volumul tonului de alertă pe căștile intraauriculare wireless Beats
Controlați detectarea automată a urechii pe căștile intraauriculare wireless Beats Fit Pro sau Powerbeats Pro
Verificați potrivirea adaptoarelor auriculare ale căștilor Beats Fit Pro
Monitorizați nivelul de încărcare sau vizualizați numărul serial al căștilor supraauriculare, intraauriculare sau al difuzorului Pill+ de la Beats.
Adăugați un widget Beats pe ecranul principal al dispozitivului Android
Înregistrați căștile audio sau auriculare Beats ori difuzoarele Pill+
De asemenea, aplicația Beats îmbunătățește funcționalitățile difuzorului Pill+, permițându-vă următoarele:
Adăugați un al doilea difuzor Pill+ pentru a amplifica sunetul datorită redării simultane pe ambele difuzoare
Utilizați două difuzoare Pill+ pentru a crea o ieșire stereo cu redare separată prin canalul stânga și canalul dreapta
Chemați un prieten și lansați o sesiune DJ, punând melodii pe rând de pe cele două dispozitive
Controlați semnalele audio pe difuzoarele dvs. Pill+, inclusiv semnalele de pornire și de oprire
Notă: Aplicația Beats nu este un player muzical, ci se folosește împreună cu playerul dvs. muzical preferat, cum ar fi Apple Music.