Configurarea dispozitivelor MIDI utilizând Configurare audio MIDI pe Mac
Dacă utilizați dispozitive MIDI sau o interfață MIDI conectată la Mac-ul dvs, puteți utiliza Configurare audio MIDI pentru a descrie configurația dispozitivelor dvs. MIDI. O configurație implicită este deja creată, dar vă puteți configura una proprie.
Puteți utiliza aceste informații de configurare pentru aplicații care funcționează cu dispozitive MIDI, precum secvențiatorii, pentru a controla dispozitivele dvs. MIDI.
Deschide Configurare audio MIDI
Conectați dispozitivele MIDI la Mac-ul dvs.
Dacă utilizați un dispozitiv de interfață, conectați orice alte dispozitive MIDI utilizate la interfață. Asigurați-vă că orice software furnizat de către producătorul dispozitivelor MIDI a fost instalat. Pentru informații suplimentare, consultați documentația aferentă dispozitivelor.
În aplicația Configurare audio MIDI pe Mac, selectați Fereastră > Afișează studio MIDI.
Dacă aveți o interfață MIDI conectată la portul USB de pe Mac, aceasta ar trebui să apară în fereastra Studio MIDI. Dacă nu apare, consultați Dacă un dispozitiv MIDI conectat nu este afișat.
Faceți clic pe meniul pop-up Alege configurația MIDI, apoi alegeți Configurație nouă. Denumiți configurația, apoi faceți clic pe OK.
Pentru a adăuga un dispozitiv extern MIDI nou, faceți clic pe butonul Adaugă un dispozitiv extern MIDI din bara de instrumente Studio MIDI.
Faceți dublu clic pe pictograma pentru dispozitivul MIDI pentru a descrie configurația dispozitivului:
Puteți să denumiți dispozitivul și să adăugați alte informații despre acesta. Acest nume apare în aplicațiile pe care le utilizați cu dispozitivul dvs. MIDI.
Pentru a schimba pictograma, faceți clic pe aceasta pentru a deschide browserul pictogramelor.
Faceți clic pe Mai multe informații pentru a selecta configurările pentru proprietățile MIDI și porturile dispozitivului.
Faceți clic pe Aplică.
Repetați pașii 5 și 6 pentru fiecare dispozitiv MIDI pe care doriți să îl includeți în configurație.
Pentru a defini conexiunea dintre dispozitivele MIDI, trageți conectorii de ieșire sau de intrare de deasupra pictogramei unui dispozitiv la conectorul corespunzător de pe pictograma altui dispozitiv.
Nu puteți specifica o conexiune de tip “traversare MIDI” între două dispozitive MIDI. Pentru a indica o conexiune de tip traversare MIDI, conectați cele două dispozitive MIDI la același port al dispozitivului de interfață MIDI.