Redarea audio prin intermediul mai multor dispozitive simultan în Configurare audio MIDI pe Mac
Dacă utilizați mai multe dispozitive audio pentru a crea un dispozitiv multi-ieșire, puteți reda audio prin mai multe dispozitive simultan. De exemplu, dacă adăugați două dispozitive la un dispozitiv multi-ieșire, semnalul audio trimis către dispozitivul principal este redat și prin orice alt dispozitiv din stivă.
Deschide Configurare audio MIDI
În aplicația Configurare audio MIDI de pe Mac, faceți clic pe butonul Adaugă din partea de jos a barei laterale a ferestrei Dispozitive audio, apoi alegeți Creează un dispozitiv multi-ieșire.
Un dispozitiv multi-ieșire nou apare în bara laterală. Pentru a redenumi dispozitivul, faceți clic pe acesta, apoi introduceți un nume nou.
Selectați noul dispozitiv multi-ieșire, apoi, în partea dreaptă a ferestrei Dispozitive audio, bifați caseta de validare Utilizează din dreptul fiecărui dispozitiv pe care doriți să-l utilizați în dispozitivul multi-ieșire.
Pentru a stabili dispozitivul principal pentru dispozitivul multi-ieșire, faceți clic pe meniul pop‑up Dispozitiv principal, apoi alegeți un dispozitiv de ieșire.
Pentru a elimina un dispozitiv multi-ieșire, selectați-l în partea dreaptă a ferestrei Dispozitive audio, apoi faceți clic pe butonul Elimină .