Accesoriul Apple Pencil (a 2-a generație) se încarcă diferit de accesoriul Apple Pencil (prima generație). Află ce model de accesoriu Apple Pencil ai, dacă nu știi sigur.
Dacă ai un accesoriu Apple Pencil (a 2-a generație)
Atașează accesoriul Apple Pencil la conectorul magnetic de pe partea lungă a dispozitivului iPad.
Când atașezi accesoriul Apple Pencil (a 2-a generație) la iPad, nivelul bateriei apare pentru o clipă în partea de sus a ecranului. Dacă nu apare, asigură-te că ai conectivitatea Bluetooth activată.
Pentru a verifica nivelul de încărcare a bateriei accesoriului Apple Pencil în timp ce îl utilizezi, adaugă widgetul pentru nivelul bateriei, apoi verifică Informațiile zilei pe iPad. Trebuie doar să glisezi de la stânga la dreapta pe ecranul principal sau pe ecranul de blocare.
Dacă încarci accesoriul Apple Pencil (a 2-a generație) cu un dispozitiv iPad Pro și sistemul keyless al mașinii (telecomanda auto) se află în apropiere, este posibil ca interferențele de semnal să te împiedice să descui mașina. Dacă se întâmplă acest lucru, poți să îndepărtezi dispozitivul iPad Pro de telecomanda auto sau să scoți accesoriul Apple Pencil din iPad Pro Când se termină încărcarea accesoriului Apple Pencil, orice interferență de semnal va înceta.
Dacă ai Apple Pencil (prima generație) și iPad (de la a 6-a la a 9-a generație)
Scoate capacul și conectează accesoriul Apple Pencil la conectorul Lightning de pe iPad. Îl poți încărca și cu un adaptor de alimentare USB, folosind adaptorul de încărcare livrat împreună cu dispozitivul Apple Pencil.
Accesoriul Apple Pencil se va încărca rapid când este conectat la oricare dintre aceste surse de alimentare.
Dacă ai Apple Pencil (prima generație) și iPad (a 10-a generație)
Îndepărtează capacul și conectează accesoriul la adaptorul USB-C - Apple Pencil. Conectează celălalt capăt al adaptorului la iPad folosind cablul USB-C furnizat împreună cu dispozitivul iPad.
Poți utiliza din nou accesoriul Apple Pencil după ce este încărcat și l-ai deconectat de la adaptor.
Pentru a verifica nivelul de încărcare a bateriei accesoriului Apple Pencil în timp ce îl folosești, adaugă widgetul pentru nivelul bateriei, apoi verifică Informațiile zilei pe iPad. Trebuie doar să glisezi de la stânga la dreapta pe ecranul principal sau pe ecranul de blocare.